Nicușor Dan susține concedierea unor angajați de la stat: "E nevoie, în anumite instituţii, şi centrale şi locale, să plece oameni din sistem"

.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că este nevoie ca, în anumite instituţii, şi centrale şi locale, să plece oameni din sistem şi e nevoie de reduceri de cheltuieli, pe alte segmente. Vorbind despre concedierile de la stat, președintele României a mai afirmat că este sigur că în coaliţie se va găsi echilibrul astfel încât să avem o decizie comună, asumată.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Preşedintele a menţionat că e nevoie de asemenea ca să ne reîntoarcem la o lege a salarizării unice, „pentru că am avut-o, numai că am corectat-o de aşa de multe ori că sunt discrepanţe foarte mari între instituţii'.

510949730_18147301336385573_8920309726668205681_n510949730_18147301336385573_8920309726668205681_n

Nicușor Dan susține concedierile de la stat

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la Timişoara, despre reforma administraţiei, că este „o problemă vastă cu multe aspect'.

„Evident că dacă ne uităm la întreg sistemul administrativ, central şi local, există zone însemnate unde e nevoie de ieşiri din sistem, după cum există zone în care e nevoie de mai mulţi oameni în sistem, de exemplu pe partea din poliţie responsabilă cu securitatea publică. Şi mai sunt câteva astfel de exemple. Deci e nevoie ca noi să echilibrăm sistemul', a afirmat Nicuşor Dan, potrivit News.ro.

Preşedintele a menţionat că e nevoie de asemenea ca să ne reîntoarcem la o lege a salarizării unice.

„Ca să vă dau un răspuns general, e nevoie în anumite instituţii, şi centrale şi locale, să plece oameni din sistem. E nevoie de reduceri de cheltuieli, pe alte segmente, bunuri şi servicii, etapizare de investiţii şi sunt sigur că în coaliţie se va găsi echilibrul astfel încât să avem o decizie comună, asumată', a declarat președintele.

Citește și: Mara Bănică de la Asia Express 2025 și soțul ei misterios, poveste de dragoste ca-n filme: „Ne-am cunoscut într-un avion'

Citește și: Imagini de la priveghiul Ioanei Popescu. Doar Mara Bănică a venit să-și ia adio de la regretata jurnalistă: „Are familie, dar nu a dorit să o înmormânteze’

Ce spunea Nicușor Dan despre concedierile din primării

Întrebat, în urmă cu două săptămâni, în cadrul unei confedințe de presă, despre reducerea cu 10% a numărului de funcţionari din primării, Nicuşor Dan a precizat: Este o discuţie pe care coaliţia, cu sau fără mine, o să o aibă săptămâna viitoare, pentru că aşa s-au angajat. O să avem discuţia asta cu toţii, cu mine sau fără mine, săptămâna viitoare, că ăsta a fost termenul pe care ni l-am asumat'.

Referitor la poziţia PSD, care a anunţat că nu va fi de acord cu pachetul 3 de măsuri fiscal-bugetare fără consens pe pachetul de relansare economică, preşedintele a spus că discuţiile sunt în curs.

Eu mi-aş dori ca ele să fie mai puţin în spaţiu public şi mai mult între parteneri. Eu ce constat, dincolo de discuţiile din spaţiu public, este că pachetul 1 a trecut, pachetul 2 a trecut, au fost multe pachete, multe măsuri în care partidele au avut poziţii diferite şi au reuşit să le armonizeze.

Asta e direcţia în care trebuie să meargă administraţia statului în momentul ăsta şi eu sunt fericit că el merge. Mai departe, nu o să amplific eu discuţiile care, parte, sunt legitime', a declarat președintele.

Nicuşor Dan a clarificat şi situaţia deficitului bugetar, respingând ideea unui deficit de 11%: Nu se pune problema ca deficitul României să fie 11%. Noi am avut un deficit care a fost raportat Comisiei Europene, acela pe care îl ştim cu toţii, 9,3%. Asta e o practică, faptul de a amâna facturi, este o practică pe care toată lumea o face, primăriile, statele, toată lumea face'.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton