O nouă taxă a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Costurile se vor majora cu până la 15%: „Va fi anul în care scumpirile nu vor mai putea fi absorbite”

O nouă taxă a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Nici bine nu a început anul și deja a mai apărut o taxă. De data aceasta este afectat domeniul construcțiilor. Schimbarea este una pe care nimeni nu o anticipase, astfel că pentru proiectele aflate deja în lucru, momentul achiziției materialelor în această lună poate face diferența de cost la nivelul întregului proiect. Iată toate detaliile mai jos!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Citește și: Noua taxă turistică pentru București ar putea aduce 3 milioane de euro anual la bugetul Capitalei. Ce sumă vor plăti turiștii, începând cu 2026

O nouă taxă a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, a intrat în vigoare o nouă taxă, care va aduce un cost suplimentar pentru materiile prime și produsele semifinite provenite din afara Uniunii Europene. Potrivit unei analize realizate de o platformă românească de comerț cu materiale de construcții, acest cost va fi transferat treptat în prețurile materialelor și, ulterior, se va reflecta în costul final al lucrărilor de construcție.

Taxa face parte din Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră (CBAM) și va produce scumpiri cu 15%. Mai concret, este vorba despre o taxă de carbon , iar cele mai afectate vor fi materialele de bază precum cimentul, fierul, oțelul și aluminiul.

Pentru foarte multe materiale folosite în România, materia primă sau produsele semifinite vin din afara Uniunii Europene. Odată cu aplicarea taxei de carbon, aceste costuri vor intra direct în calculele de preț. 2026 va fi anul în care scumpirile nu vor mai putea fi absorbite, susține Cosmin Raileanu, fondatorul platformei online de comerț cu materiale de construcții.

Citește și: Ilie Bolojan, bilanț după 6 luni de guvernare: „A trebuit să luăm mai multe măsuri dureroase. Dacă vom fi prudenți, anul viitor nu vom mai crește taxe”

Doar în ianuarie se mai poate cumpără fără costul sumplimentar

Vestea nu a picat deloc bine, iar potrivit estimărilor din industrie, luna ianuarie 2026 va fi singura perioadă în care vor mai putea fi accesate prețurile actuale, însă doar pentru materialele aflate deja în producție sau în stocurile existente.

Producătorii și importatorii pregătesc deja noile prețuri, care vor fi introduse treptat. Prin urmare, materialele fabricate cu materii prime cumpărate în anul 2025 vor putea fi livrate la prețurile actuale, fără scumpirea de 15%.

Nu vorbim despre o scumpire dintr-o dată, ci despre una etapizată, care ține de ciclurile reale de producție. În ianuarie, cei care au șantiere în lucru mai pot beneficia de prețurile actuale, dacă se grăbesc cu achizițiile. După aceea, pe măsură ce intră în piață producția nouă, prețurile vor crește inevitabil', mai spune Cosmin Răileanu.

Taxa de carbon scumpește materialele pentru construcții

Introducerea taxei de carbon aduce o schimbare structurală în formarea prețurilor din construcții, dat fiind faptul că România este dependentă de importuri în acest domeniu. Din păcate, proiectele începute sau contractate în 2026 vor fi semnificativ mai scumpe decât cele din 2025.

Când aduni scumpirile la materiale, transport, manoperă și costuri indirecte, prețul final al unei construcții poate crește cu până la 15% în 2026, față de 2025. Diferența nu o va mai face cine are cel mai mic preț de listă, ci cine reușește să planifice, să cumpere din timp și să optimizeze corect achizițiile', a concluzionat Cosmin Răileanu.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton