Europarlamentarul Rareș Bogdan susține că mișcările și jocul politic din ultima perioadă nu îi aparțin lui Ilie Bolojan pentru că "el nu știe politică". Rareș Bogdan spus că i-a transmis lui Ilie Bolojan că majorarea TVA și a impozitelor riscă să încetinească economia și să afecteze atât consumul, cât și investițiile.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Relația cu Ilie Bolojan a fost prezentată mai ales în cheie ideologică de Rareș Bogdan, în condițiile în care europarlamentarul îl consideră pe șeful PNL ca fiind mai degrabă apropiat de liberalismul european decât de conservatorism sau liberalismul clasic.
Oamenii din spatele lui Ilie Bolojan, potrivit lui Rareș Bogdan
Bogdan este de părere că PNL oricând poate reevalua poziționarea față de PSD, deși au fost date mai multe moțiuni legate de necolaborarea între PNL și social-democrați.
Un exemplu clar e cel din 2024, când la Sinaia, liberalii au decis să meargă singuri la alegeri, apoi au virat spre listă comună cu PSD. „Avem experiența asta spectaculoasă de răsucire', a subliniat Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan arată faptul că oamenii din spatele lui Ilie Bolojan sunt Dan Motreanu, prim-vicepreședintele PNL și Ioana Dogioiu, purtător de cuvânt al Guvernului.
'Siegfried e un băiat bun acolo unde e, dar nu e de premier. A fost o propunere șah. Aici e creierul lui Dan. Ilie nu-i în stare. El nu știe politică. Dan e șmecher. Dan știe, deși mă enervează și în momentul ăsta nu sunt de acord deloc cu el, dar nu pot să nu-i….
Toate mișcările pe care le vedeți astăzi sunt ale Ioanei Ene Dogioiu, fost jurnalist și ea, foarte bun, și ale lui Dan Motreanu. Ilie, habar n-are de politică. El știe cu micromanagementul. El a fost foarte bun, a făcut lucruri grozave la Oradea. Absolut grozave', a spus Rareș Bogdan, într-un interviu pentru Libertatea.
„Ilie Bolojan nu are nicio treabă cu conservatorismul”
'Eu cred că Ilie Bolojan are această apropiere ideologică, nu are nicio treabă cu conservatorismul. Asta e, cu siguranță, nu are treabă cu conservatorismul. E 100% clar. Așa cum, din punctul meu de vedere, nu prea are treabă cu politicile liberale.
Pentru că, altfel, Ilie Bolojan dacă ar fi ascultat de celelalte voci ale PNL, ale BPN-ului din PNL, sau BEX-ului din PNL, conducerii Partidului Național, când i-am spus „nu mări taxele', pentru că există alte soluții și am venit cu exemple.
I-am spus: Ilie, domnule președinte, nu mări taxele pentru că această creștere va opri, pe de-o parte, consumul, pe de-o parte, creșterea economică și în momentul în care vei mări și impozitele, pe lângă creșterea TVA, vei ajunge la o scădere, la o frânare a economiei, care ne va afecta foarte mult pe toți și în primul rând te va afecta pe tine pentru că conduci guvernul.
Și i-am dat exemplu de țări, Italia lui Monti (n.r. – Mario Monti), pe care o cunoșteam foarte bine, cunosc bine politica italiană și politica franceză, i-am dat exemplu Greciei, i-am dat exemplu unor țări care, prin mărire de taxe, nu au făcut altceva decât să producă crize„, a mai declarat Rareș Bogdan în interviul acordat Libertatea.
„Comunicarea nu e atuul lui numărul unu”
„În momentul în care Ilie Bolojan a dat un interviu la Bloomberg, la două luni sau la trei luni după preluarea puterii, cred că undeva în septembrie, în sfârșit de august, în începutul de septembrie, a dat o declarație că România intră în incapacitate de plată. Eu atunci, credeți-mă, dacă eram mai jos, mă aruncam de la etajul 13 în Parlamentul European.
(…) Nu-mi venea să cred. Dar am sunat și am întrebat. Ce cu declarația asta? Vei afecta indiscutabil tot ceea ce înseamnă lanț de încredere. Domnule, e o situație foarte grea. Da, dar nu spui dumneata ca prim-ministru, pentru că dacă o spui, în momentul în care spui acest lucru e jale.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/001-cover-181.jpg)
(…) În momentul în care Ilie Bolojan a dat declarația cu România intră în incapacitate de plată, încercând să arate situația gravă în care se află România, dar fiind incapabil să comunice eficient, dar are alte calități, comunicarea nu e atu-ul lui numărul unu, dobânda cu care a crescut creditele pentru România a fost de două puncte procentuale. Astăzi e de trei. Astăzi România nu se poate împrumuta cu 6,9.
Deci noi urlăm că putem pierde din cauza legii salarizării în care toată vina ne aparține tot nouă, tot românilor. Că asta mă deranjează pe mine. Mă deranjează faptul că se creează impresia că, domnule, Bruxellus-ul cel rău, ăia de la Bruxelles. Nu domnule, nu Bruxelles-ul cel rău. Noi suntem proști, nu ăia”, a mai declarat Rareș Bogdan.
„Ilie a furat cheia sau a înghițit cheia de la Palatul Victoria și nu părăsește Palatul Victoria, deși are sub 20% prerogative”
„Noi suntem într-o situație excepțională. Noi urlăm, dăm rezoluții, că suntem în opoziție. Domle, noi nu mai vrem la guvernare, vrem în opoziție. Noi mai avem doi ani jumate, e cam mult. Noi urlăm că vrem în opoziție.
Dar în același timp, Ilie a furat cheia sau a înghițit cheia de la Palatul Victoria și nu părăsește Palatul Victoria, deși are sub 20% prerogative. Și în momentul ăsta este practic blocat, e cu mâinile legate și trebuie să se bată în ring, trebuie să facă lucru, trebuie să ia mistria, să construiască.„, a continuat Rareș Bogdan.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/bolo-67.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/gettyimages-2206053663-scaled-1-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/665-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-foto-2026-06-08t174903.906.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_15e565c1197535490e1ae30957cfd868.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_99e81007bc15431050178ccf1734b629.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_f3965abb82aa94681154f1907b726f49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_8b92067a3442ed19b9873804578fbbcd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_31cb02ba0a9392170e80a79f17c604f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-adelina-pestritu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/486555908_9240644489376982_3978463815380946603_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/img-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-elena-udrea-adrian-alexandrov.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/111.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/1147b60b-51ce-4761-95f1-f82913cf5698.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/eli-laslean-si-catalin-botezatu-in-scandal-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_fd14829ee57f4e25e1308bc27cd49998.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_aa3ba90a481e1c87219f85d3d0979afb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_73f7e61b982d0870c1991bec17da6a83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_39298bd3cd1da39994975890fe45a74d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_2fbcee9a593955ba2416b0b7e7700ef5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_0fc6d75b67f7450387be8a2e2216d7ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_c89647550fde2f2c0961ee701d36a6d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e0687b064d23366a6031d693af0cf0d3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_f0a54ae486c096ede6e8b823052bb32b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_456f7a0d18824bb9a95642c29f49e9c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_231835cb5bd7cce95fe20e937f2b523c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_0b02f8f9c66f3be4bff4a23d50b1b026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ec27f45709e9b78e0c2178ed6e4bc500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_f53c70f93b965b81669c2c6ba31eaef0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_973f795c9f548979da348d2af86d961b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_6f26049609a4886fe2d9f21118eb3af9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_7f0d4186ec625960bd237dc70a806ec8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_efb360a04193043642fc0eadfe0c8591.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1c21a7a456616dd4ceb4d7ca89b73a91.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_10e0bb7ea15ec52429fef6ee3546a293.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b107c3e07e25bccf2db1583a3a06d690.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_6526e04d9f4bc9a235294c55e43a6e8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_6652d1063782d7769441d3971a6ded23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b2ba424eeda5fdd6b0b74fd4267325a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ee65bf976254ddbf29f8c42f40a7e1d3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/ramona-olaru-plaja.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-1444568740-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/andreea-popescu-bona.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-luca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a7c88e215c71fe097662f17cbbff8188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e285a380d0f7a47f3039c30cb4ce06f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b5674e60e1be39ebb5023186a3d487b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_12fee7c24fbeb2103dacf7a15719cb4c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_57cbf70e33bae496fc96aa19c1510b53.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_a6f61e7b890a02017ba4af32f041f817.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_8236a3d6dbd98d33caff78ac97c9a90b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_6363e38bc489d544828b2b3c57439c93.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_bb11945cb5c004af094cff909c60f7ce.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_6bcb17786ec34e43609ab5bd31c0ef4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_fc1030eff06621ed0b3b6a21388f335d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_80619558d63f58f33c569948588858ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_6a58be746a03aff9d50f27e8e5f5f9e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d784fc638b5974cb5f02d001e8d8751c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fe06b6afec880928c924d766ac617553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_0ebe736f9f33411906a9757c29964e43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_1b9239c9b8c05f1ae04d95bb80676dbc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_1049f2d0c9221a901fa51c565fd0822f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_42edeb03db5fc833692200ef357511f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_fa04fcae0885a2010eaa0c8260218777.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_720380b72517079369722c7c9c9da283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_bab525954f5ba514ed9dc2334aeb2a70.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_c43df0a7b9a617802769c32247b0c827.jpg)