Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 - topul judeţelor şi harta mediilor de 10 / Când și unde se depun contestațiile

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025, notele pe județe. Elevii de clasa a VIII-a au aflat joi, 3 iulie, primele rezultate la Evaluarea Națională 2025. Urmează depunerea contestațiilor și pe 10 iulie vor fi anunțate rezultatele finale.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Rezultatele sesiunii iunie 2025 a Evaluării Naționale au fost publicate joi, pe site-ul dedicat evaluare.edu.ro, pe site-urile inspectoratelor școlare județene și în unitățile de învățământ/centrele de examen.

Evaluarea Națională 2025. Topul judeţelor şi harta mediilor de 10

Examenul de Evaluare Națională a fost susținut în 2025 de 152.233 de absolvenți ai clasei a VIII-a (din totalul celor 159.229 de absolvenți înscriși), context care a generat o rată de participare de 95,6%, situată, practic, la aceleași valori consemnate în ultimii 5 ani.

Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 126.495 de elevi (83,1%), procent mai mare decât anul trecut. La română, 131.849 de elevi (86,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre ei, 474 de elevi au primit nota 10 (zece).

La Matematică, 116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5. Lucrările a 919 elevi au fost notate cu 10 (zece). La Limba şi literatură maternă, 8.361 de elevi (92,3%) au obținut note mai mari sau egale cu 5. Dintre ei, 130 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

„16,9% dintre elevi (25.738) au obținut medii sub 5 (25,5% în anul 2024, 23,8% în anul 2023 și 17,7% în anul 2022). Au fost eliminați pentru fraudă/tentativă de fraudă 3 elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei)”, transmite Ministerul Educației.

Citeste si: Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Ce exerciții au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a

Citește și: Ce le-a cerut Ilie Bolojan angajaţilor Guvernului, după ce a observat nereguli în Palatul Victoria: „Am dispus să se facă ordine. Nu s-a pus problema să interzic unor colegi să circule prin clădire”

În București sunt cele mai multe medii de 10 la Evaluarea Națională 2025

În București sunt cele mai multe medii de 10: 29 candidați au luat media 10 la ambele probe scrise. Pe locul al doilea este județul Iași, cu 7 de medii de 10, iar pe al treilea loc este județul Constanța (6 de medii maxime). 

Anul trecut, Capitala a condus clasamentul mediilor de 10 la Evaluarea Națională, cu 32 de elevi care au luat medii maxime. În 2024, raportat la numărul mediilor de 10, în județele Cluj și Iași au fost câte 7 medii maxime, iar în Argeș 4 medii de 10.

Citește și: Subiectele la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025. Ce exerciții au de rezolvat elevii de clasa a VIII-a

Lista mediilor de 10, pe județe:

  • Alba – 0
  • Argeș – 0
  • Arad – 0
  • Bucureşti – 29
  • Bacău – 1
  • Bihor – 3
  • Bistriţa-Năsăud – 0
  • Brăila – 1
  • Botoşani – 0
  • Braşov – 4
  • Buzău – 1
  • Cluj – 3
  • Călăraşi – 0
  • Caraş-Severin – 0
  • Constanța – 6
  • Covasna – 0
  • Dâmbovița – 1
  • Dolj – 2
  • Gorj – 2
  • Galați – 1
  • Giurgiu – 0
  • Hunedoara – 0
  • Harghita – 0
  • Ilfov – 2
  • Ialomița – 0
  • Iași – 7
  • Mehedinți – 0
  • Maramureș – 0
  • Mureş – 0
  • Neamț – 0
  • Olt – 1
  • Prahova – 1
  • Sibiu – 2
  • Satu-Mare – 0
  • Sălaj – 0
  • Suceava – 0
  • Tulcea – 0
  • Timiş – 3
  • Teleorman – 2
  • Vâlcea – 1
  • Vrancea – 1
  • Vaslui – 1

Evaluarea Națională 2025. Când se depun contestațiile și de unde se descarcă cererea

Elevii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii aprobate de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor, însă în situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz.

Modelul cererii de contestație poate fi descărcat de AICI

Candidații care depun/transmit contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere (conform prevederilor art. 11 alin. (4) din O.M.E. nr. 6479/2024 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025). 

Contestațiile transmise electronic nu vor fi luate în considerare în următoarele situații: în absența declarației prevăzute anterior, în lipsa copiei actului de identitate al candidatului și în cazul în care nu sunt transmise pe adresa de e-mail dedicată depunerii contestațiilor, comunicată candidaților în prima zi a probelor scrise.

Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton