Salariul minim se majorează la 3.300 lei. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunțat că Guvernul a aprobat, joi, majorarea, de la 1 octombrie, cu 10% a salariului minim brut garantat în plată. Astfel salariul minim brut va crește, începând cu 1 octombrie, de la 3.000 lei, la 3.300 lei.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Salariul minim se majorează la 3.300 lei. De la 1 octombrie, salariul minim brut se majorează cu 10%, a precizat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului. Aceasta înseamnă că venitul minim lunar brut al salariaților va crește de la 3.000 de lei, la 3.300 lei, în urma Hotărârii de Guvern, aprobate azi, joi, 28 septembrie. Potrivit lui Mihai Constantin, această măsură va avea un impact asupra unor domenii preccum transporturile, comerțul și IMM-urile.
Salariul minim se majorează la 3.300 lei
Salariul minim brut va crește cu 10%, ceea ce potrivit lui Mihai Constantin, reprezentant al Executivului, înseamnă o creștere de la 3.000 de lei la 3.300 de lei, lunar.
„Astăzi, prin Hotărâre de Guvern, Executivul a stabilit ca de la 1 octombrie 2023 salariul minim brut pe ţară garantat în plată să crească la 3.300 lei lunar, de la 3.000 lei cât este în prezent. Este o creştere de 10% de care vor beneficia 1.867.000 de salariaţi”, a precizat Constantin.
„Salariul minim brut garantat în plată a crescut cu 10% şi calculele Ministerului Muncii arată că net asta înseamnă o plată de salariu minim net 2.079 lei, o creştere cu 181 lei faţă de prezent. (…) Sunt datele actuale care vin de la Ministerul Muncii, iniţiatorul acestui proiect de act normativ”, a mai adăugat acesta potrivit Antena 3.
În ce industrii salariul minim ar fi putut să scadă
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi dimineaţă că, din calculele prezentate de Ministrul Finanţelor, în urma introducerii asigurărilor de sănătate pentru toţi angajaţii, indiferent de activitate, salariul minim net al angajaţilor din construcţii, agricultură şi industria alimentară ar fi putut scădea. Premierul a precizat că nu este de acord cu acest lucru, astfel că a decis să scoată de pe ordinea de zi Ordonanţa care vizează aceste categorii.
'Astăzi, majorăm cu 10% salariul minim general, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut pe lună, aşa cum am promis, pentru a proteja veniturile salariaţilor din România. Acest Guvern nu va renunţa la prioritatea de a creşte salariul minim şi ne dorim să existe o altă treaptă de creştere în 2024, pe care o vom discuta, evident, cu partenerii sociali', a spus premierul în deschiderea şedinţei Executivului.
Potrivit lui Ciolacu, 'calculele prezentate în această dimineaţă de Ministrul Finanţelor arată că, în urma introducerii asigurărilor de sănătate pentru toţi angajaţii, indiferent de activitate, salariul minim net al angajaţilor din construcţii, agricultură şi industria alimentară ar fi putut scădea'.
FOTO: Pixabay