Sebastian Vlădescu și Mircea Costea, cumnatul lui Geoană, eliberaţi din închisoare graţie prescripţiei. Ce prejudicii colosale sunt obligați să plătească

.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, marți, eliberarea fostului ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu și a lui Mircea Costea, cumnatul fostului secretar general al NATO Mircea Geoană, graţie prescripţiei. Faptele datau din 2005-2011 la Vlădescu şi la Costea, iar cei doi au fost condamnați în mai 2023.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Sebastian Vlădescu și Mircea Costea, cumnatul lui Geoană, eliberaţi din închisoare graţie prescripţiei. Decizia a fost luată după recursul în casație formulat de Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe, și de Ionuț Mircea Costea, fost președinte al Eximbank. Obligațiile civile și măsurile de confiscare rămân valabile. Astfel, Sebastian Vlădescu trebuie să plătească 2.177.000 euro, 3.990.248 lei și 65.000 euro, iar Ionuț Mircea Costea: 3.121.328 lei și 1.919.900 euro.

45454545

Sebastian Vlădescu și Mircea Costea, eliberaţi din închisoare

Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe, și Ionuț Mircea Costea, fost președinte al Eximbank au contestat condamnările definitive din 2023 în dosarul „Mită la CFR”, unde compania austriacă Swietelsky ar fi pus la dispoziție 20 de milioane de euro pentru reabilitarea căii ferate București–Constanța.

„Deciziile de astăzi prin care Sebastian Vlădescu și Mircea Ionuț Costea au fost puși în libertate în urma constatării prescripției răspunderii penale sunt o consecință a aplicării Deciziei nr.50/2025 a Curții Constituționale, care reafirmă principiul conform căruia legea procesual penală trebuie să respecte dreptul la apărare, egalitatea de șanse și accesul efectiv la Justiție.

În același timp, decide clar că modificările procedurale nu compromit responsabilitatea civilă sau măsurile patrimoniale existente. Instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, chiar și atunci când efectele pot fi percepute ca nepopulare. Este important de subliniat că decizia CCR afectează doar aspectul penal al cauzelor vizate, obligațiile civile și măsurile de confiscare dispuse rămânând valabile, astfel încât interesul public în repararea prejudiciilor este asigurat.

Citește și: Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei, răspuns la atacul Ancăi Alexandrescu, candidat AUR: „Are un discurs comun cu Grindeanu. Asta spune multe!”

Astfel, în cauzele menționate s-a dispus, după cum urmează:

1. În dosarul nr. 1946/1/2023* – inculpații Sebastian Vlădescu și Mircea Ionuț Costea rămân să plătească:

a) sumele de 3.990.248,60 lei și de 65.000 Euro, prejudiciu reținut în sarcina lui Sebastian Vlădescu, și confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la același inculpat;

b) sumele de 3.121.328,41 lei și de 1.919.900 Euro, prejudiciu reținut în sarcina lui Mircea Ionuț Costea;

Totodată, au fost menținute măsurile asiguratorii instituite până la concurența sumelor confiscate, rezultând că masurile civile dispuse totalizează 7.111.577,01 RON și 4.161.9000 Euro

Reamintim că, într-un stat de drept, justiția funcționează după reguli, nu după circumstanțe. Indiferent de calitatea persoanelor vizate sau de percepția publică, instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, dovadă de independență a justiției, garanțiile pentru cetățenii obișnuiți, ca și pentru persoanele cu notorietate, sunt aceleași în fața legii. Soluțiile de punere în libertate exprimă respectarea unei decizii constituționale care face parte din ordinea de drept”, se arată în motivarea instanţei.

Decizia CCR viziează doar aspectul penal. Obligațiile civile și măsurile de confiscare rămân valabile.

Citește și: Cum și-a cerut actorul Alexandru Ion soția în căsătorie: „Nu tocmai convențional. Inelul a fost ascuns într-un puzzle’. Ce a povestit concurentul Asia Express despre nuntă / EXCLUSIV

Ce este eliberarea pe prescripție

Eliberarea pe prescripție este încetarea executării unei pedepse ca urmare a expirării unui termen legal stabilit de lege (cum ar fi, în Codul Penal, termenele de prescripție a răspunderii penale sau, mai rar, prescripția executării pedepsei).

Acest mecanism acționează ca un impediment la executare, împiedicând statul să mai aplice pedeapsa, chiar dacă a existat o hotărâre definitivă de condamnare.

Citește și: Anca Alexandrescu va candida pentru Primăria București, la alegerile de pe 7 decembrie: „Sunt pregătită și eu, și familia mea, am stomacul tare, nu mă voi opri

Ionuț Costea fusese condamnat la șase ani de închisoare, iar Sebastian Vlădescu, 7 ani și 4 luni

Reamintim că, în 2023, Ionuț Costea a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, într-un dosar în care a fost condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare și fostul ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu.

În schimb, fostul deputat PDL Cristian Boureanu, implicat şi el, a scăpat datorită faptului că, între timp, a intervenit prescripția. Costea a fost dat în urmărire internațională.

Tot atunci, magistraţii au dispus şi confiscarea a 2 milioane de euro și menținerea sechestrului pe avere pentru fostul director al Eximbank. Ionuţ Costea este fratele soţiei lui Mircea Geoană, politicianul afirmând că, după condamnarea lui, nu au mai păstrat legătura, potrivit adevărul.ro.

În luna februarie, Costea a declarat în fața instanței din Istanbul că acceptă să fie adus în România, cerând autorităților accelerarea procedurii de extrădare.

El a dezmințit, la vremea respectivă, afirmațiile conform cărora a fugit de condamnare, afirmând că a stat la dispoziția autorităților cu o adresă de domiciliu și cu un număr de telefon, cunoscute si comunicate. Costea a precizat că odată ce starea sa de sănătate se va îmbunătăți, își va ispăși pedeapsa.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton