Vlad Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, a fost exclus din PUSL: "Motivele le știu doar ei. Le mulțumesc pentru libertatea pe care mi-au acordat-o!" / Explicațiile date de partid

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a fost exclus din Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), alături de cinci consilieri generali și cinci consilieri locali. Într-o primă reacție, Vlad Popescu Piedone, susține că a fost exclus pentru că „am ales să rămân alături de cei care mi-au acordat un vot de încredere”.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI

Vlad Popescu Piedone și alți 10 consilieri locali și generali au fost dați afară din partidul PUSL pe 8 iunie. Decizia a fost anunțată marți, 16 iunie, printr-un comunicat de presă.

465109575_991424529664355_7667048745210019939_n465109575_991424529664355_7667048745210019939_n

Vlad Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, exclus din PUSL

PUSL a transmis că măsura a fost adoptată în cadrul ședinței statutare a Biroului Executiv din 8 iunie 2026, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți.

Potrivit partidului, retragerea sprijinului politic și excluderea îi vizează pe consilierii generali ai Municipiului București Răzvan Ionuț Nițu, Adrian Botîlcă, Florin-Robert Chițu, Gelu-Ciprian Manole și Ruxandra Antonela Anaiss Nicolaidis, dar și pe consilierii locali ai Sectorului 5 Lucian Diniță, Mihaela Gorneanu, Mircea Horațiu Nicolaidis, Răzvan Cristian Ștefănescu și Felix Mihai Tache.

PUSL susține că decizia a fost luată după analizarea activității celor vizați.

„Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile Statutului PUSL, în urma analizei activității acestora și a constatării unor încălcări repetate ale obligațiilor statutare, a lipsei de implicare în activitatea partidului și a neparticipării la activitățile și convocările oficiale ale formațiunii.

Persoanele vizate au fost convocate oficial pentru a-și prezenta punctul de vedere, însă nu s-au prezentat la întâlnirile stabilite de conducerea partidului', se arată în comunicatul PUSL.

Citește și: Nicușor Dan i-a chemat la Cotroceni pe Adrian Veștea și Sorin Grindeanu, după ce negocierile pentru formarea guvernului au intrat în impas

„PUSL București va fi reprezentat doar de oameni care respectă valorile partidului”

Președintele PUSL București, Daniel Florea, a declarat că partidul va fi reprezentat doar de persoane care respectă regulile interne.

„Este o decizie statutară, adoptată în unanimitate, după ce persoanele vizate au ignorat în mod repetat obligațiile asumate și convocările oficiale ale partidului. PUSL București va fi reprezentat doar de oameni care respectă valorile partidului și care lucrează în interesul cetățenilor. Nu ne interesează conflictele, orgoliile și jocurile de culise.

Ne interesează construcția unei echipe puternice, credibile și performante pentru București. Organizația PUSL București se află în plin proces de reconstrucție, iar obiectivul nostru este clar: o echipă unită, fără agende ascunse, și un scor de minimum 10% la următoarele alegeri locale.', a declarat Daniel Florea.

Citește și: Adrian Veștea a ignorat ultimatumul PNL de a-și depune mandatul: „Poziția mea nu se schimbă, indiferent de presiunile care se fac asupra mea. Sunt convins că acest Guvern va trece

Primele declarații ale lui Vlad Popescu Piedone, după excluderea din PULS

Biroul de Presă al Primăriei Sectorului 5 a transmis un punct de vedere în numele lui Vlad Popescu Piedone, care spune că a aflat despre această decizie din spațiul public.

„În urma apariției acestor informații, am aflat din spațiul public că, odată cu retragerea sprijinului, a venit la pachet și excluderea din partid. De ce m-au exclus?

Motivele le știu doar ei, dar bănuiesc că au fost deranjați de faptul că am ales să rămân alături de cei care mi-au acordat un vot de încredere. Oamenii m-au votat să fiu prezent pe teren zi de zi, acolo unde ne întâlnim mereu', a transmis Vlad Popescu Piedone.

„Rămân același Vlad Popescu Piedone: independent de interese”

Primarul Sectorului 5 a transmis că adevărații săi colegi au fost cetățenii care l-au ales.

„Stimați cetățeni ai Sectorului 5, de la începutul acestui mandat, singurii mei „colegi de partid” ați fost dumneavoastră! Dezvoltarea acestui sector se face pe stradă, pe șantiere și, mai ales, în mijlocul oamenilor.

Această excludere îmi permite să fiu mai prezent ca niciodată pe stradă, acolo unde oamenii sunt cei mai importanți. Partidul a decis că nu mai are loc de mine? E în regulă. Istoria ne învață că o barcă se scufundă după ce arunci peste bord singurul om care știa să vâslească.

Rămân același Vlad Popescu Piedone: independent de interese. Ne vedem în continuare pe teren, acolo unde rezultatele se văd cu ochiul liber. Foștilor colegi le mulțumesc pentru libertatea pe care mi-au acordat-o', a declarat acesta în comunicat.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton