Adina Mihalcea

Publicat pe

„Privind în urmă, pot să spun că mi-ar fi fost de mare folos să particip la un curs de educație financiară

Adina lucrează în banking de 19 ani și în BCR de patru, iar viziunea sa ca profesor e următoarea: „Stabilește-ți clar obiectivele și prioritățile financiare! Consideră că ar fi putut evita unele decizii neinspirate din trecut legate de bugetul familiei dacă ar fi avut noțiuni de educație financiară la vremea respectivă.

Ce te-a determinat să te implici în programul de educație financiară?

Acest proiect mi se potrivește deoarece este despre oameni, fie că sunt clienți, fie că sunt bancheri, despre încredere, suport, împărtășire de situații de viață.

Dacă ar fi să îi poți da celei mai bune prietene un singur sfat de educație financiară, care ar fi acela?

Stabilește-ți clar obiectivele și prioritățile financiare!

Când ai un băiat de 17 ani și o fată de 8, există vreo șansă să aplici regulile educației financiare în propria familie? Reușiți?

Am aplicat o parte dintre reguli încă de la început – ne-am stabilit obiective, am optat pentru un credit imobiliar, pentru credite de achiziții de bunuri, fonduri de rezervă, asigurări, vacanțe… Am parcurs anumite etape mai inspirați, altele mai puțin. Privind în urmă, pot să spun că mi-ar fi fost de mare folos să particip la un curs de educație financiară.

Pentru băiatul cel mare, subiectul de actualitate îl reprezintă studiile universitare, modul în care noi, părinții lui, le putem susține, dar și banii de buzunar. Pentru fata cea mică, sădesc noțiunile, facem mici economii, învățăm să citim prețuri, etichete, are o mică alocație săptămânală din care își face propriile cumpărături.

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter