Oana Roman, despre incidentele de la protestele față de legile justiției: “Obligația jandarmilor este să asculte de ordinele pe care le-au primit!”| Oana Punct Roman

Publicat pe

Oana punct Roman', emisiunea online a revistei Viva!, a început azi într-un nou studio, cu subiecte noi și incitante, pe care vedeta le-a comentat, așa cum ne-a obișnuit, cu sinceritate și imparțialitate. Unul dintre cele mai arzătoare subiecte a atins „scandalul jandarmului bătăuș', care a izbucnit săptămâna trecută, de la protestele față de legile justiției.

 

Săptămâna care a trecut a fost bogată în evenimente, însă acestea nu s-au desfășurat pe scena mondenă, ci pe cea politică. Proiectul de modificare a Legilor Justiției și măsurile fiscale anunțate recent sunt doar două dintre motivele pentru care oamenii au ieșit în stradă să protesteze, numai în București numărul participanților ridicându-se la 30.000, în București și peste 50.000 în toată țara.

 

„Doar în București au fost 30.000 de oameni în stradă, care au protestat și manifestat pentru a-și susține niște păreri legate în principal de legile justiției, dar și de faimosul formular 600, de care toată lumea a fost foarte nemulțumită, mai ales noi, cei care lucrăm în zona de drepturi de autor, de profesii liberale, ș.a.m.d. Ne-a dat foarte tare peste cap lucrul ăsta', a comentat Oana Roman.

 

Oana, despre jandarmi: „Ei sunt militari. Răspund și ascultă ordine!”

Momentul culminant a fost cel în care oamenii au încercat să treacă de gardurile postate de Jandarmerie și unul dintre jandarmi l-a lovit, în mod repetat, pe unul dintre ei, un bărbat în vârstă. Incidentul a fost filmat și dat pe repeat la televizor, dar și în toată social media, jandarmul bătăuș devenind inamicul public numărul 1. Oana nu este neapărat de altă părere, însă opinia ei este, să zicem, puțin mai nuanțată, vedeta transformându-se ad-hoc în avocatul diavolului:

„Manifestația a fost în proporție de 80% pașnică, în sensul în care n-au existat prea multe confruntări cu forțele de ordine. Totuși, au existat niște incidente pe care oamenii le-au semnalat imediat, televiziunile le-au semnalat… Conform desfășurătorului anunțat de presă, sunt niște jandarmi care, în jurul orei 18.30, au răspuns cu o ușoară violență în momentul în care protestatarii au încercat să forțeze gardurile și să rupă cordonul de jandarmi, pentru a ajunge pe partea carosabilă a străzii. În momentul ăla, jandarmii au reacționat. Acum, s-a iscat mare discuție și mare polemică, dacă vreți, mai ales pe Facebook, unde toată lumea-și dă cu părerea. (…) Acum trebuie să știți că și în Occident, în momentul în care sunt manifestații și demonstrații, și proteste de acest tip, forțele de ordine reacționează absolut la fel. De ce? Pentru că ei trebuie să își îndeplinească îndatoririle de serviciu. Obligația lor este să asculte de ordinele pe care le-au primit, pentru că ei sunt militari, nu sunt civili, ca noi. Ei răspund și execută ordine.”

Oana a dat apoi drept exemplu manifestațiile din străinătate, unde forțele de ordine reacționează chiar violent, manifestanții primind bătăi soră cu moartea și fiind potoliți cu tunurile cu apă, iar chestiile astea se întâmplă la Londra, Paris, în Statele Unite – în orice țară civilizată.

În concluzie, deși recunoaște că poate nu era cazul ca bărbatul acela în vârstă să fie agresat în mod repetat, Oana Roman admite că forțele de ordine trebuie să-și îndeplinească datoria, chiar dacă aceasta nu este mereu pe placul tuturor.

Oana Pantazi

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva