Sfânta Maria Mare, 15 august. Se spune sau nu „La mulți ani!” de Adormirea Maicii Domnului?

Publicat pe

Există o serie de obiceiuri şi tradiţii legate de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare şi prăznuită în fiecare an pe data de 15 august. Tot astăzi este şi Ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor. De Sfânta Maria Mare se spune că trebuie să ţii post şi să nu trebăluişti prin casă. De Adormirea Maicii Domnului este legată şi o dilemă: este sau nu bine să spui „La mulți ani!' pe 15 august, de Sfânta Maria Mare?

 

Pe 15 august, creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, respectiv momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. Scrierile bisericești spun că ea ar fi fost luată de apostolul Ioan, la Ierusalim, pentru a fi îngrijită cum se cuvine. S-a stins în casa lui şi a fost înhumată în peştera din Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, alături de părinţi şi de logodnicul Iosif. Se spune că în ziua Adormirii, îngerii şi sfinţii au umplut împrejurimile de lumină. De la funeralii ar fi lipsit apostolul Toma. Iar când acesta a revenit, după 3 zile, s-a dus la mormânt și l-a găsit gol și se crede că Fiul Ei a ridicat-o la cer, de-a dreapta Lui, ca Împărăteasă.

Se spune sau nu „La mulți ani!' de Adormirea Maicii Domnului?

De Sfânta Maria, aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica. Dintre aceștia, aproximativ 1,8 milioane sunt femei ce poartă numele de Maria, aproximativ 270.000 femei ce poartă numele de Mariana și în jur de 51.000 femei ce poartă numele de Marinela.

Însă, de Sfânta Maria îți mai sărbătoresc onomastica și persoanele care poartă numele de: Marian, Marin, Mioara, Mia, Maricica, Marița, Marina, Marilena, Mari, Mărioara, Meri, Măriuța, Mara, Marioara, Marusia, Ana-Maria, Mimi, Marinel.

Pornind de la faptul că este vorba despre Adormirea Maicii Domnului, deci trecerea în neființă a Fecioarei Maria, se presupune că este mare păcat dacă spui „La mulți ani!” celor care poartă numele Sfintei Fecioare. Se zice că de Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului se pomenesc doar morții, iar ziua onomastică poate fi sarbatorită doar pe 8 septembrie, atunci cănd Biserica sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.

Totuși, Biserica nu consideră greșit să spui 'La mulți ani!' cu ocazia acestei zile, fiind considerată o sărbătoare plină a bucuriei. Moartea Maicii Domnului este mutare la Viață, dupa cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutătu-te-ai la viața ceea ce ești Maica Vieții'. Din acest motiv, această sărbătoare nu este tristă, ci plină de bucurie, după cum scriu cei de la crestinortodox.ro.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva