Adela Popescu și-a făcut lista de cadouri pentru Valentine’s Day. Vezi ce își dorește vedeta!

Spiritul Valentines Day a cuprins-o și pe Adela Popescu, așa că vedeta are câteva dorințe simple de cadouri pentru aceasta zi specială, mai ales că duce dorul unei evadări din cotidian.

Inițial, spunea ea, nu i-a plăcut ideea de a sărbători Valentines Day, o sărbătoare împrumutată de la americani cu tot  cu obiceiurile ei. Însă și-a dat seama că o zi în care se celebrează iubirea nu este ceva rău, așa că de ce să refuze o astfel de oportunitate, chiar dacă trebuie să poarte ceva roșu, pentru că așa spune tradiția.

În concluzie, prezentatoarea tv și-a făcut o listă de cadouri pe care și le dorește pe 14 februarie sau pe care vrea să le dăruiască.

Aş vrea că puiul meu să doarmă toată noaptea, de la 9 la 8, fără să se trezească deloc. Sau bine, să aibă doar 2 treziri pe noapte, dar să adoarmă repede la loc. Fără să mă mai tragă de par şi să întindă mânuţele râzând cu dinţişorul ăla că un moşulică fără placă. De fapt e ok şi cu trei treziri, dar să nu se mai ridice în picioare în pătuţ, dându-mi permanent sentimentul terifiant că va cădea în cap direct pe podea.

Aş vrea o cină romantică, cu lumânări, la noi acasă. Şi aş vrea să gătească Radu creveţi, specialitatea lui. E ok cină şi la 17:00. Ce, nu v-am spus? Nu mai există cină când se serveşte cină, adică pe la 20:00 că tot omul. Cină se organizează până în maxim 18:30 astfel încât la 20:00 să fim cu Puţulica direct în cadă.

Aş vrea să pot să beau un pahar de prosecco la cină asta( mami care alăptează nu prea are voie). Aş vrea să fie cald de tot şi să ieşim cu puiul în parc. Sau să plecăm la mare, căci n-am vizitat-o şi eu pe micuţa niciodată iarnă.', scris Adela pe blogul ei.

Pe lângă lucrurile spirituale, ca orice femeie, își dorește și ceva material.

În loc de o cutie cu bomboane de ciocolată, aş vrea un tort cu multe fructe de pădure. E unul delicios la Braşov. Un deliciu.

Aş vrea o poşetă nouă (hai, fie, şi roşie, să fim în spirit) şi încăpătoare (nici nu ştiţi câte lucruri pot să car într-o poşetă!). Aş vrea şi ceva simbolic. Ştiţi voi, cadourile acelea tipice, cum ar fi un parfum.', a mai dezvăluit vedeta.

Alexandra Popescu

Foto: Facebook

Citește și:

Adela Popescu a câștigat premiul „Fashion Icon' la Gala Unica 2016

Adela Popescu, cu breton. Cum explică această schimbare de look

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro