Adela Popescu și Radu Vâlcan împlinesc doi ani de când s-au cununat civil. Iată cum au petrecut cei doi și de ce surpriză incredibilă au avut parte

Publicat pe

Au trecut doi ani de când Adela Popescu și Radu Vâlcan au spus da în fața ofițerului de stare civilă, așa că, cu ocazia aniversării cununiei lor civile, Adela s-a hotărât să povestească cum a fost la unul dintre cele mai importante evenimente din viața sa.

Deși sunt împreună de 7 ani, Adela și Radu s-au căsătorit în urmă cu doi ani, iar de un an împărtășesc bucuria de a fi 3 în familia lor. Și pentru că astăzi este o zi importantă pentru în mariajul lor, împlinesc doi ani de căsătorie, Adela a împărtășit pe blogul ei cum a decurs ceremonia de vis pe care a avut-o și cât de mult s-au distrat la petrecerea de cununie civilă.

„Nu ai cum să îmbraci rochia albă dacă nu treci mai întâi pe la ofiţerul stării civile. Şi deşi este o etapă premergătoare celei importante, adică cununia religioasă, ţin să vă spun că am avut parte de o cununie civilă senzaţională. Aşa că vineri la 18:00 punct eram gătită prună, la fel şi iubitul meu. Corina Hera şi Margo avuseseră grijă să nu ne unim destinele neferchezuiți. Rochia mea albă PnkCasual şi buchetul de la PurpleFlowers l-au făcut pe Radu să fie şi mai hotărât să mă ia de nevastă. Am coborât fericită de mâna cu Radu , îndrumaţi de Ivo, fireşte :), văzând în faţă noastră vânzoleală produsă de apropietii noştri cărora nici nu apucaserăm să le urăm bun venit. Am păşit hotărâţi printre băncuţele albe aşezate şcolăreşte, aruncând bezele în stânga şi în dreapta. Foişorul era incredibil de frumos. Baloane albe uriaşe îl înconjurau şi tăblii pe care erau scrise „definiţii' super haioase ale căsniciei. În faţă ne aşteptau emoţionaţi naşii noştri dragi împreună cu ofiţerul stării civile. A fost emoţionant şi jucăuş şi pozitiv şi alb…Practic am spus DA împreună cu toţi înviaţii ce aveau în mâna pancarte cu îndemnul', a scris Adela pe blogul ei.

Cum era și normal, de la petrecere nu au lipsit preparatele delicoase și vinul rose renumit făcut de tatăl Adelei. În plus, mirii au mai avut parte și de o altă surpriză: un escape room.

„Platouri tradiţionale cu bucate atent alese, păstăav proaspăt pescuit chiar din păstrăvăria locului, sarmale în foi de viţă de te lingi pe degete. Şi…vin de Susani făcut de tatăl meu, preferatul lui Radu. Un rose ce bate de departe cele mai vestite crame.

Ne-am dorit pentru vineri o masă tradiţional românească, întrucât papilele noastre gustative urmau să fie dezmierdate la nuntă cu un bufet fusion cu mai multe preparate italieneşti la cererea noastră,  pregătit cu măiestrie de Chef Foa. Seară a devenit şi mai incitantă atunci când Dana ne-a spus că împreună cu fratele ei au gândit un Escape Room pentru cei prezenţi şi că primii participanţi în căutarea propriilor verighete, eram chiar noi', a mai dezvăluit Adela.

În plus, vedeta a făcut publice mai multe fotografii de la cununia civilă, așa că iată câteva în galeria foto de mai sus!

Adela Popescu și Radu Vâlcan împlinesc doi ani de când s-au cununat civil. Iată cum au petrecut cei doi și de ce surpriză incredibilă au avut parteAdela Popescu și Radu Vâlcan împlinesc doi ani de când s-au cununat civil. Iată cum au petrecut cei doi și de ce surpriză incredibilă au avut parte

Alexandra Popescu

Foto: adelapopescu.eu 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter