Băiatul care i-a oferit Andreei Marin o lecţie de viaţă. „El e omul pildă pentru mine” – EXCLUSIV

Publicat pe
Băiatul care i-a oferit Andreei Marin o lecţie de viaţă.

Andreea Marin are probleme de sănătate. Este una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi, dar problemele nu au ocolit-o. Ne-a declarat în exclusivitate că are o durere la umăr, dar a învăţat că viaţa trebuie înfruntată cu zâmbetul pe buze. Şi-a dat seama de asta când l-a cunoscut pe Cristian, tânărul care la 20 de ani a rămas paralizat de la gât în jos.  

Am întâlnit-o pe Andreea Marin la Centrul „Sfinţii Arhangheli – recuperare medicală şi sportivă”. Acolo, am aflat povestea lui Cristian. La 20 de ani, tânărul lucra la o firmă de livrări, pe scuter. Într-un moment, un accident teribil a avut loc. A fost internat în spital, a fost supus unei serii lungi de tratamente, iar părinţii săi timp de 77 de zile s-au rugat continuu pentru el, în capela spitalului. A paralizat de la gât în jos. Cu ajutorul kinetoterapiei, acum îşi poate mişca mâinile.

Andreea Marin îl susţine, îl încurajează, spunând că el este o adevărată lecţie de viaţă. Nici pe ea problemele nu au ocolit-o. Mâna dreaptă nu o poate duce la spate, nu o poate mişca cu uşurinţă.

„Cristian este omul de care vă vorbeam, este omul pildă pentru mine. Este omul care la 20 de ani a avut parte de o cumpănă, căruia i s-a schimbat viaţa total din acel moment. Mi-a dat o lecţie de viaţă. Eu venisem în acest loc cu o banală durere de umăr. E o durere cere te împiedică să îţi mişti mâna.”, ne-a declarat Andreea.

 

Violeta, fiica Andreei Marin, a avut probleme la picior, după naştere

Imediat după ce a născut-o pe Violeta, Andreea Marin a descoperit faptul că fiica sa avea laba piciorului în interior. A solicitat ajutorul specialiştilor şi după şase luni, totul a revenit la normal.

„Există mulţi copii care se nasc cu mici probleme sau mai mari probleme de sănătate. În cazul Violetei, ea era prea lunguţă în burtica mamei şi s-a născut cu laba piciorului spre interior, ar fi avut mari probleme de mişcare ulterior dacă nu făceam această recuperare. Până la şase luni am făcut recuperare în apă, acasă. Cred că a fost determinant lucrul acesta, nu doar pentru faptul cvă acum merge corect, ci şi pentru faptul că astăzi este în apă ca peştele.  (…) Îi place fotbalul feminin şi apoi înotul. Din primii ani de şcoală face asta. (…) Ei nu îi place bicicleta atât de mult, ei îi place sportul folosindu-se de minge, de alergare. (…) Petrecem timpul în grădină, la joacă afară, în aer liber, în parc, acasă, spunând poveşti la culcare. (…) Este înaltă ca mama ei. M-a ajuns, o să mă şi întreacă.”, a mai adăugat ea.

 

 

Andreea Marin, alături de Cristian Radea şi Magda Coman

Andreea Marin, alături de Cristian Radea şi Magda Coman

La eveniment, alături de Cristian a participat şi Magda Coman, cea care îi este alături Andreei Marin la „Atipic Beauty”. Şi ea se află în scaun cu rotile, dar acest lucru nu a împiedicat-o să aibă şi al doilea copil. Acum este însărcinată şi în curând va aduce pe lume bebeluşul.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro