Armand Assante, despre femeile din viaţa lui.”Nu am niciun pic de toleranță pentru drama queens” - EXCLUSIV

Publicat pe de Oana Pantazi

Armand Assante, despre femeile din viaţa lui.  La 68 de ani și cu peste o sută de filme în palmares, Armand Assante are energia și entuziasmul pe care doar tinerețea spiritului le poate da. Aflat în România pentru premiera filmului The Wanderers', actorul a vorbit în exclusivitate pentru VIVA! despre cel mai recent film al său, lansat în România, despre meseria pe care o iubește cu pasiune, dar și despre dragoste și eșecurile din viața personală.

Ora 11.45, sediul Frame Films. Cu o precizie de ceasornic elvețian, Armand Assante sosește zâmbitor și gata de acțiune. Are filmări, interviuri și totul este planificat la secundă. Doar câteva minute am avut la dispoziție ca să scap de emoțiile inerente întâlnirii cu un actor de talia lui, dar, din momentul în care mi-a zâmbit și mi-a întins mâna, am știut că totul va decurge perfect. Și așa a fost. Am purtat o discuție extrem de firească, relaxată, cu un om de o erudiție fabuloasă și de o modestie incredibilă, încercând să nu mă las vrăjită de vocea lui gravă. Nu mi-am dat seama când a trecut timpul, tot ce știu e că, la final, mi-a întins mâna, mi-a zâmbit din nou și m-a sărutat pe obraji. Seara târziu, am desfăcut afișul filmului The Wanderers' pe care mi l-a oferit. Deasupra semnăturii lui scria: Thank you, Oana'. Fără cuvinte…

S-a scris că aţi jucat în nu mai puţin de 15 filme în 2017. Trebuie să vă întreb: sunteţi Superman?

Ah, nu, nu! S-a scris pe IMDB, au zis că sunt implicat în aceste filme, dar… nu. Am făcut doar un film: „The Wanderers. Au anunţat că aş putea fi implicat, dar totul este doar reclamă (râde).

După „Funny Money şi „California Dreamin, „The Wanderers este al treilea film turnat în România. Ce sau cine v-a determinat să acceptaţi rolul?

Am o lungă relaţie cu Andrei Boncea şi are un instinct şi o sensibilitate extraordinare în privinţa filmelor bune. Am corespondat mereu de-a lungul anilor şi, de când am făcut „California Dreamin, am tot vorbit despre posibilitatea de a începe un nou proiect. Când a creat cu Dragoş (n.r. regizorul Dragoş Buliga) proiectul acestui film, m-a sunat şi am fost atras de poveste, mi s-a părut că este o metaforă foarte puternică. Povestea este o metaforă a ceea ce se numeşte energie vampirică, dar de fapt este despre energia negativă.

Transilvania, vampiri, castel bântuit… Este combinaţia horror-umor-dramă-fantezie una câstigătoare?

„The Wanderers a fost văzut până acum la patru festivaluri – două în New York, unul în România şi unul, la care nu am participat, în Memphis, Tennessee, şi pot să vă spun care a fost reacţia spectatorilor – erau hipnotizaţi. Pentru că filmul nu poţi să-l categoriseşti ca fiind unul horror tipic, este chiar amuzant, este uman şi cred că ceea ce-i atrage pe oameni la el este tocmai latura umană care iese la iveală, iar asta li se datorează actorilor, care joacă extraordinar.

Cu Răzvan Vasilescu deja sunteţi la a doua colaborare. Ce părere aveţi despre actorii români şi, în special, despre colegii de platou?

Am fost foarte norocos să joc cu unii dintre cei mai buni actori români. Sunt foarte talentaţi, fiecare dintre ei este extraordinar, iar pentru mine a fost o experienţă grozavă, a fost o mare onoare pentru mine, ca actor american, să fiu invitat să lucrez cu ei. Răzvan este un gigant, poate unul dintre cei mai mari actori din lume. Relaţia mea profesională cu el a fost ca cea cu un muzician care îşi acordează perfect instrumentele… Auzi muzica, e foarte armonios, fiindcă este total implicat. Este nemaipomenit să lucrezi cu el, a fost o experienţă minunată.

Când zici Armand Assante, te gândeşti invariabil la… il capo di tutti capi. A fost John Gotti rolul carierei dumneavoastră? Sau Napoleon?

Cred că în cariera fiecărui actor apar roluri în care sunt asociaţi cu ceea ce spectatorii doresc să-şi închipuie şi care există doar în imaginaţia publicului. Am fost toată viaţa actor şi am lucrat cu scenarii în fiecare zi, am citit poveşti în fiecare zi, am căutat poveşti în fiecare zi, dar, de fapt, ceea ce defineşte un actor este ceea ce se află în mintea spectatorilor despre acea persoană. Şi asta nu are nicio legătură cu persoana, este doar ceea ce publicul îşi imaginează. Iar dacă actorul care joacă în rolul respectiv corespunde cu imaginea pe care şi-au făcut-o despre personaj, este o potrivire perfectă.

Cum v-aţi descurcat după ce vi s-a pus ştampila' de italian bad boy şi sex simbol? Preferaţi rolurile contre-emploi?

Au fost doar nişte roluri. (râde) Proiectele care mi-au fost oferite când am jucat roluri de gangster american, cum sunt cele din „Gotti sau „Hoffa, au fost foarte bine scrise şi vorbim despre scriitori foarte importanţi. Sunt lucruri pe care publicul nu le înţelege. „Gotti (n.r. – personaj real, şeful clanului mafiot Gambino) a fost creat din transcripţii, dar rolurile au fost foarte bine scrise şi perfect integrate în poveste. Este o diferenţă între a juca un ticălos oarecare şi Iago… Iago a fost un rol extrem de bine scris. Şi dacă-l înţelegi pe Iago, vei şti ce înseamnă să fii etichetat ca un foarte bun Iago. Asta mi s-a întâmplat şi mie. Rolurile acestea au fost foarte bine scrise şi fiecare dintre ele a avut regizori foarte buni, care au apreciat ce le-am adus eu acestor personaje, cinematografic vorbind. Poate de aceea actori precum Christopher Reeve au făcut carieră într-un anume gen de filme (n.r. – Christopher Reeve a devenit faimos datorită rolului Superman). Este o combinaţie de lucruri care converg spre asta, dar e, de asemenea, şi o dilemă pentru actori, fiindcă eu am lucrat în teatru şi chiar în film cu o mulţime de materiale – de la comedie şi chiar comedie bufă, drame istorice şi psihologice, dar şi aici vorbim tot despre imaginaţia publicului şi despre cum ne percepe acesta. Uneori, poate un actor vrea să joace un anume rol, dar publicul nu vrea să-l vadă în rolul acela. E complicat.

Care este cel mai mare regret din viaţa profesională? Aţi refuzat cândva un rol care i-a adus altui actor un Premiu Oscar sau un capital imens de faimă?

Am refuzat doar câteva filme şi nu regret că am făcut-o. Le-am refuzat din motive obiective şi poate că li s-au potrivit mai bine altor actori. Dacă privesc în urmă, pot spune că singurul lucru care m-a deranjat a fost comportamentul neadecvat al oamenilor, iar când nu sunt de acord cu comportamentul cuiva, devin foarte vocal şi îmi exprim nemulţumirea, chiar dacă sufăr consecinţele. Dacă am regrete? Nu, pentru că am fost întotdeauna onest. Poate că unora nu le convine că sunt foarte ferm în privinţa asta, dar, îmi pare rău, n-am ce face…

Dar din viaţa personală? Au fost momente când v-aţi întrebat dacă sunteţi iubit pentru omul Assante sau pentru… actorul Assante?

Este o întrebare excelentă. Aș spune că viața mea ca actor nu este chiar atât de diferită de profesia ta de jurnalist, este mult de muncă. Adeseori spuneam că, dacă nu aș fi fost actor, aș fi fost pictor, pentru că am energia fizică să fiu pictor. Tata a fost pictor, iar mama a fost muziciană și scriitoare, deci dacă nu aș fi fost actor aș fi fost fie pictor, fie scriitor, fie muzician sau poate le-aș fi făcut pe toate. Ce vreau să spun este că actoria este o meserie care te consumă, iar toate femeile din viața mea care m-au cunoscut cu adevărat știu prețul pe care l-am plătit pentru a fi Armand actorul, pentru că este mult de muncă. Este un full time job. În fiecare zi citesc scenarii, le analizez, lucrez cu scriitori și regizori, încerc să îmbunătățesc scenarii. E ca o muncă de doctor care încearcă să facă bine pacienții. Dar iubesc poveștile, iar asta este, aș putea spune, dilema vieții mele – deși iubesc poveștile și îmi place să joc, în același timp nu am niciun fel de toleranță pentru drama queens' (n. red. – reginele dramelor). (râde)

Cât de greu este să menții o relație de cuplu, o căsnicie, când ai atins un asemenea nivel de celebritate?

Așa cum am mai spus, este o meserie care te consumă foarte mult, deci este dificil pentru oricine să aibă o relație cu cineva cu o asemenea meserie precară, pentru că, trebuie să spun, actoria este una dintre cele mai precare și instabile moduri de existență. În această meserie, nu există ziua de mâine, mai ales în societatea de azi, așadar este complicat și, în același timp, o provocare – trebuie să vezi cu adevărat în sufletul acelei persoane și să încerci să-ți dai seama cine este, să ai o relație totală. Căsnicia mea, în cea mai mare parte, a fost foarte reușită, însă îndatoririle profesionale m-au ținut departe de familie, pentru care, de altfel, am muncit din greu, iar din acest motiv drumurile noastre s-au despărțit…

Ambele dumneavoastră fiice, Anya şi Alessandra, v-au moștenit talentul. Ce părere aveți despre faptul că mezina a ales să vă calce pe urme?

Sunt foarte mândru de realizările ei, este extraordinară. Ceea ce mă întristează în general în privința tinerilor, la fel ca și în cazul fiicelor mele, este că procesul de creație, acela originar, gestația, osmoza – fie că vorbim despre o carte, fie despre o piesă de teatru – acel proces, care îți intră în sânge, se întipărește în tine, este tratat superficial. Și ce mă nemulțumește la tinerii de azi este tocmai această lipsă de atenție față de procesul de creație. Dacă faci teatru, te cultivi în acest sens, te formezi să faci teatru. Iar acesta este un lucru foarte important. Când eram un tânăr actor, nu numai că am petrecut mulți ani în teatru și am studiat enorm, am și lucrat cu oameni de cultură care erau sclipitori, iar dorința lor de a mă cultiva a fost enormă. În ziua de azi însă, nu mai văd atât de mulți oameni făcând asta. De exemplu, un tânăr care cântă la vioară și are un profesor extraordinar poate deveni un mare violonist pentru că a avut un maestru bun. De aceea mă uit la fiica mea cea mică și mă gândesc că are un drum greu de parcurs. Pentru asta e nevoie de timp și sunt foarte puțini oameni dispuși să-și mai sacrifice timpul, mai ales că totul, în ziua de azi, este pe repede înainte', este computerizat.

La final, mai am o curiozitate… Care sunt primele lucruri care vă trec prin minte când vă gândiți la România? Sper că veți spune: mâncarea și femeile frumoase!

(Râde în hohote) Eu văd România în primul rând din punct de vedere istoric, are un trecut extrem de complex. Prima dată când am venit aici, acum mulţi ani, mi-am adus aminte de imaginile pe care le-am văzut în filme, iar când am ieșit din București și am pătruns adânc în inima ţării, am avut impresia că este ca Italia din perioada de după război, şi asta m-a uimit. De aceea mi-a plăcut atât de mult să lucrez cu Cristi Nemescu: înțelegea atât de bine societatea românească, era atât de profund pentru un tânăr, avea un bun-simț extraordinar. Când mă gândesc la România acum – am avut experiențe extraordinare aici –, văd o țară complet schimbată, la fel și pe oamenii ei.

Foto: Adrian Manolache, Northfoto 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter