Când naşte Elena Udrea. Iubitul fostului politician a vorbit despre venirea pe lume a Evei Maria

Publicat pe

Când naşte Elena Udrea. Fostul politician se află în Costa Rica din primăvara acestui an. De acolo a anunţat că este însărcinată pentru prima oară. A spus că va avea gemeni, însă, din cauza unor probleme, a pierdut un copil. În curând va naşte o fetiţă, a anunţat luna, dar şi numele ei!

Alexandrov Adrian, fericitul viitor tătic, a anunţat că în luna octombrie îşi va strânge fetiţa în braţe. La sfârşitul lunii Elena Udrea va aduce pe lume primul copil. Nu se ştie dacă în Costa Rica sau în România va avea loc naşterea, nu se cunosc nici măcar naşii Evei Maria.

„Micuța o să se nască pe la sfârșitul lunii octombrie. Nașterea e programată între 25 și 30 octombrie. Nașii nu i-am stabilit, încă ne mai gândim. Nu am plănuit nimic legat de botez pentru că nu este sigur dacă Elena rămâne acolo sau se va întoarce în țară”, a declarat pentru cancan.ro Adrian Alexandrov.

Viitorul tătic pare că e foarte încântat, chiar călătoreşte imediat cum îşi face timp în Costa Rica. Recent, cei doi au fost surprinşi pe plajă. Fostul politician purta o rochie destul de largă, nu i se putea observa bine burtica.

Elena Udrea şi Alexandrov Adrian au ales numele fetiţei

„Primul pe care l-am ales şi am convenit cu Adrian imediat asupra lui a fost Maria. Mai ales după ce am pierdut unul din gemeni, m-am rugat mult Sfintei Fecioare să îl păstrez pe acesta şi am promis că o să îi poarte numele, dacă va fi fată. În plus, mama e Maria şi, cum este prima ei nepoată, e o bucurie în plus pentru ea. Pe urmă am căutat un al doilea prenume care să i se potrivească alături de celălalt. A fost ca o revelaţie când am pronunţat Alexandrov Eva Maria. Ambele sunt biblice şi, prin cele care l-au purtat, au semnificaţia Femeii absolute: de la prima femeie pe Pământ, Eva, cu păcatul originar, la Maria, fecioară sfântă, mamă Celui care a şters păcatele tuturor prin sacrificiul Lui, Iisus Hristos.”, a specificat Elena Udrea în urmă cu ceva timp.

Foto: Facebook, Instagram

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter