Ce spun vedetele despre rezultatul referendumului. Celebrităţile nu s-au ferit să îşi exprime părerea

Publicat pe

După două zile de vot, referendumul pentru redefinirea familiei a eşuat. Foarte multe vedete s-au implicat şi au discutat în mediul online despre aceste alegeri care, în final, nu au avut succes. Celebrităţile nu au ieşit la vot şi i-au îndemnat pe mulţi să nu o facă. 

Puţin peste 3,7 milioane de români au participat, până duminică seara, la ora 21:00, la referendumul pentru redefinirea familiei. Câteva vedete au mers să voteze, însă altele s-au abţinut. Dan Negru, conform Click, a fost văzut sâmbătă  în timp ce intra în sediul unei instituţii de învăţământ din Bucureşti pentru a vota.

Elena Băsescu crede cu tărie că este dreptul său să voteze, motiv pentru care a mers la o şcoală să îşi exprime părerea împreună cu cei trei copii ai săi. A avut şi un mesaj: „Având în vedere că, în codul civil, se vorbeşte despre faptul că familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, iar familiile monoparentale sunt, de cele mai multe ori, cele mai vulnerabile, problematica nu mi se pare deloc lămurită.

Ca întotdeauna când am avut ocazia, mi-am exprimat opţiunea pe o temă importantă pentru societate. Pe de o parte, votul liber exprimat este sufletul oricărei democraţii. Pe de altă parte, politicienii au frica votului, iar semnalul transmis de societate este extrem de puternic.”

Artista de operă Ozana Barabancea s-a exprimat pro-referendum, postând şi un mesaj în acest sens: „Eu susţin familia tradiţională. Eu consider că dacă ai deviaţii şi dacă nu vrei să ţi le înfrânezi este dreptul tău, dar stai departe de mine şi nu îmi impune mie să consider acest lucru o normalitate”.

Printre cei mai vocali contestatari ai referendumului  se număra şi Tudor Chirilă. „Este trist că în România, în momentul de faţă, absurdul ajunge la putere”, îşi incepe el mesajul de Facebook, în care s-a declarat împotriva acestui demers.

Reacţia vedetelor după referendum

Multe vedete nu s-au prezentat la vot. Andreea Bălan s-a pronunţat încă de acum trei săptămâni şi îndemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei, spunând că acest demers este inutil. „Eu nu voi merge la vot pentru că iubirea nu se votează”. Vedeta a reacţionat şi duminică seară.

„Ce fac unii oameni care se cred credincioși – blesteama, amenință cu moartea, chiar omoară (Isis), și își justifică faptele malefice și oribile că așa a vrut/zis Dumnezeu/Allah'. Asta nu e religie dragilor! Prin religie și credință eu înțeleg iubire, calm, toleranță, acceptare și ajutor pentru semenii tăi.

Edit: Toate aceste gânduri sau fapte negative și malefice se vor întoarce la cei care le emit în univers sub o formă sau altă. Nimic nu rămâne neplătit.”, a scris vedeta care a fost taxată de unii urmăritori după ce nu s-a prezentat la vot.

Şi Sore a reacţionat după ce s-au publicat rezultatele referendumului, sunt 91,61 la sută voturi „DA' și 6,42 la sută „NU'.

„Eu cred în libertate.”, a spus şi Sore, exclusiv pentru VIVA!.

Vladimir Drăghia nu a stat nici el departe şi după seara de duminică a avut un mesaj clar pentru cetăţeni: „Bravo, România”, semn că este mulţumit de rezultat, de faptul că românii nu s-au prezentat la vot.

Foto: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva