Cele mai frumoase rochii de mireasă purtate de celebrități în ultimele 12 luni

Anul trecut, o mulțime de vedete, de la Pippa Middleton la Serena Williams, au spus DA, rochiile pe care le-au purtat acestea în cea mai frumoasă zi a vieții lor devenind o inspirație pentru cele ce se pregătesc pentru fericitul eveniment. Iată, așadar, care sunt cele mai frumoase rochii de mireasă purtate de celebrități în ultimele 12 luni!

 

Pippa Middleton și James Mathews

Pippa Middleton, sora ducesesei de Cambridge, a purtat o rochie absolut spectaculoasă, anul trecut, la nunta sa cu James Mathews, iar asta o dovedește faptul că, imediat după eveniment, căutările pe Google cu numele lui Giles Deacon (designerul care a creat rochia Pippei) au crescut cu 148%!

 

Serena Williams și Alexis Ohanian

Serena Williams a purtat trei rochii la nunta sa – prima, creată de Alexander McQueen, iar celelalte două, de Versace, așadar căutările pentru rochia ei de mireasă au crescut cu 8%, un procent ceva mai mic decât în cazul Pippei, dar… Restul de procente au fost furate de încălțările sport Nike împodobite cu pietre strălucitoare pe care tenismena le-a purtat la afterparty.

 

Miranda Kerr și Evan Spiegel

✨❤️✨

A post shared by Miranda (@mirandakerr) on

Miranda Kerr a purtat o rochie Dior senzațională în ziua nunții sale cu Evan Spiegel, poate una dintre cele mai frumoase rochii de mireasă create vreodată, al cărei designer a fost Maria Grazia Chiuri însăși. Cu toate acestea, cea mai căutată a fost piesa pe care Miranda a purtat-o pe cap, piesă creată de Stephen Jones, care a crescut căutările pe Google cu 43%.

 

Chanel Iman și Sterling Shepard

So in love with you @sterl_shep3

A post shared by Chanel Iman (@chaneliman) on

O rochie superbă din dantelă, creată de celebrul Zuhair Murad, a făcut-o pe Chanel Iman să aibă un look extrem de romantic la nunta ei cu Sterling Shepard. Nu atât rochia, cât capa din dantelă purtată de Chanel a făcut senzație pe internet, la începutul acestei luni, viitoarele mirese făcând să crească procentul căutărilor la „cape din dantelă' cu 29%.

 

Emily Ratajkowsky și Sebastian Bear-McClard

2.23.18

A post shared by Emily Ratajkowski (@emrata) on

Iată și o ținută pentru domnișoarele nonconformiste, care însă a făcut furori în egală măsură în social media, și asta fiindcă a fost purtată de faimosul fotomodel Emily Ratajkowsky. A fost o surpriză pentru toată lumea, în primul rând deoarece nimeni nu a știut că se căsătorește, iar în al doilea rând, pentru că Emily a spus DA într-o ținută cât se poate de casual – un pardesiu de la Zara extrem de accesibil ca preț, singurul accesoriu surprinzător fiind pălăria cu voaletă. Urmarea? Căutările ce conțineau cuvintele „galben-muștar” au crescut cu 58% pe săptămână…

 

Foto: Hepta, Instagram

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...