Cine e tatăl celui de-al treilea copil al Elenei Băsescu

Cine e tatăl celui de-al treilea copil al Elenei Băsescu. Fiica fostului preşedinte al României are o relaţie de ceva timp cu un bărbat mai mic cu ceva ani decât ea. Se pare că cei doi au o relaţie extrem de serioasă, căci în aproximativ trei luni ei vor deveni părinţi. Cătălin Tomata este destul de cunoscut în lumea mondenă. 

Elena Băsescu a fost căsătorită cu Bogdan Ionescu, tatăl celor doi copii ai săi. Din nefericire, cei doi s-au despărţit, au luat-o pe drumuri separate, iar acum au noi relaţii. Vedeta e cea care a surprins acum, dezvăluind că este însărcinată pentru a treia oară. Tatăl ar fi un bărbat cu 10 ani mai mic decât ea.

Este vorba de Cătălin Tomata, un bărbat de 25 de ani, patronul unui restaurant de fiţe din Bucureşti. Chiar dacă diferenţa de vârstă dintre ei este de 10 ani, cei doi nu sunt deranjaţi de acest aspect. De mai multe ori au fost văzuţi împreună, însă niciunul nu a confirmat zvonul până la anunţul sarcinii de astăzi.

„Cătălin provine dintr-o famiie înstărită, dar care s-a ocupat foarte bine de educația lui. A copilărit în zona Drumul Taberei – 13 Septembrie, a terminat liceul Moisil. Este un tip discret, care a început să muncească de mic, imediat după majorat, în domeniul în care își desfășoară activitatea și acum. A avut mulți ani o cafenea în cartierul 13 septembrie, de care s-a ocupat personal. Este un tip extrem de educat și muncitor, altfel decât băieții de bani gata. Mereu se adresează femeilor din cercul de prieteni cu sărut-mâna. Nu prea vezi un astfel de comportament la tinerii de 25-26 de ani”, ne-a povestit o sursă din cercul lui de prieteni.

Mai mult decât atât, se pare că tânărul ar fi adeptul relaţiilor serioase, de lungă durată. A format un cuplu cu Alexandra Horpos.

Citeşte şi:

Prima poză cu burtica de gravidă a Elenei Udrea. Fostul politician radiază de fericire

Elena Băsescu, însărcinată pentru a treia oară

Astăzi, 19 februarie, Elena Băsescu a confirmat că este însărcinată pentru a treia oară. În luna mai va aduce pe lume copilul său şi al lui Cătălin Tomata.

„Bravo! Vigilenţii paparazzi au făcut marea descoperire: sunt însărcinată.  😂
În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii. 
Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru.
Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu.”, a scris ea pe Facebook.

Foto: Facebook

Cristina Pîrvu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...