Connect-R îi duce dorul fiicei sale

Connect-R și Misha au decis să o ia pe drumuri separate, iar fetița lor să rămână în grija mamei așa cum este firesc. Artistul îi simte lipsa Mayei și încearcă să-și găsească activități ca timpul să treacă mai repede. Connect-R îi duce dorul fiicei sale, iar semnele sunt evidente. 

Artistul a postat o fotografie pe una dintre rețelele de socializare și exprimă foarte clar că perioada prin care trece acum nu este atât de roz, precum tequila pe care o bea. „Tequila roz', a scris Connect-R la descrierea fotografiei. De asemenea, în poză apare și tatuajul pe care cântărețul îl are special făcut pentru fetița lui – 'Love Maya'.

Cu siguranță Connect-R îi duce dorul fiicei sale, mai ales că acum aceștia locuiesc separat. Maya adoră să cânte, iar cel mai probabil va călca pe urmele părinților. Artistul este topit după fetița lui, iar atunci când sunt împreună îi face toate poftele.

Misha se ocupă de educația fiicei sale, după divorțul de Connect-R

Fosta soție a lui Connect-R a răspuns întrebărilor noastre în numărul de octombrie al Revistei VIVA!. Misha ne-a declarat că ea este cea care se ocupă acum de educația Mayei, iar mama ei o mai ajută atunci când are nevoie, chiar dacă această stă la Galați.

Acum, au trecut doar câteva luni de la divorț… Cum au fost aceste câteva luni pentru tine?

Nu au trecut doar câteva luni, a trecut un an și câteva luni. Au trecut câteva luni de când a fost totul făcut public. Bineînțeles că viața mea s-a schimbat, dar am încercat să-mi canalizez puțina energie pe care o aveam atât pe Maya, cât și pe carieră, și pot spune că deja încep să mă simt mai bine.

Cum este să fii mamă singură?

Nu e ușor să fii mamă singură, dar nici imposibil… Sunt femei care cresc singure trei-patru copii…

Un divorț nu este ușor pentru nimeni, mai ales atunci când, în familie, există și copii. Poți să dai un sfat tinerelor mame aflate într-o situație similară cu a ta?

Din păcate, nu pot da sfaturi nimănui, când vine vorba despre familie și copii. Asta implică mai multe lucruri… Sentimente, obli-gații… Fiecare face cum consideră că este mai bine atât pentru ea (mama) cât și pentru copil/copii.

Te ajută cineva la crește-rea fetiței, acum?

Mă ajută uneori mama. O dată la câteva săptămâni, vine de la Galați și mai stă cu Maya sau o chem eu când am nevoie. În rest, stau eu cu ea, nu avem bonă.

Citește și: Misha, primul interviu după divorțul de CONNECT-R: 'Nu m-am gândit la nimic. Eram îndrăgostită'

FOTO: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro