Cum se va distra Meghan Markle la petrecerea burlăcițelor

În ceea ce privește cea mai așteptată nuntă a anului, cea dintre Prințul Harry și Meghan Markle, totul e bifat, inclusiv petrecerea burlăcițelor, care se va organiza în onoarea miresei. Oare Meghan va petrece în stilul tradițional american sau va ține cont de rigorile de la Casa Regală?

Meghan Markle se va distra de minune la petrecerea burlăcițelor.

Meghan Markle se va distra de minune la petrecerea burlăcițelor.

Aflată împreună cu Harry într-o vizită oficială în Edinburgh, Scoția, Meghan Markle le-a împărtășit celor care veniseră să-i întâmpine câteva detalii despre viitoarea petrecere a burlăcițelor în versiunea britanică, obligatorie chiar și la o casă regală. Meghan a ținut să-i asigure pe cei din jur că deja totul este aranjat și că va fi amuzant.

Meghan Markle și Prințul Harry vor fi soț și soție în luna mai.

Bineînțeles, viitoarea soție a lui Harry a avut buzele pecetluite în privința amănuntelor picante, pentru că, nu-i așa?, o petrecere doar între doamne și domnișoare poate deveni repede încinsă, iar o noapte de orgii, cu băutură, dezvăluiri picante și amuzament maxim nu e tocmai ceea ce trebuie să ajungă la urechile publicului. Totuși, o sursă anonimă a infirmat bănuielile pentru Us Weekly: „Gândiți-vă la un loc undeva în afara Londrei, cu mâncare bună, băutură și puțină muzică. Nu va fi ceva nebunesc'.

Printul Harry și Meghan Markle, cei mai simpatizați membri ai familiei regale.

Ce se întâmplă, de fapt, la petrecerile regale de acest gen? În primul rând, e de așteptat ca toată distracția să se desfășoare într-un loc privat, pentru că paparazzii sunt de neoprit în aceste situații și, dat fiind că au existat cazuri în care fețele regale s-au văzut în tabloidele de a doua zi (un exemplu în acest sens este chiar Prințul William, surprins într-o companie feminină la o petrecere after-schi), acum preferă să evite hot spoturile ca Ibiza sau cluburile din Londra.

Prințul Harry și Meghan Markle, în ziua anunțării logodnei.

Ca atare, de obicei sunt preferate localuri cu circuit restrâns sau reședințe ale prietenilor apropiați, șansele ca ceva să răsufle fiind mult mai mici. Kate Middleton, de exemplu, a ținut petrecerea burlăcițelor acasă la o prietenă bună de-ale sale. Prințesa Diana nu a avut parte de o astfel de surpriză, în schimb s-a distrat de minune la petrecerea burlăcițelor dată de Sarah Ferguson înaintea nunții sale cu Prințul Andrew (acum sunt divorțați). La vremea respectivă, după o încercare nereușită de a-i strica lui Andrew propria petrecere cu amicii – au apărut la ușă deghizate în polițiste –, s-au mutat cu toții într-un club privat din Londra…

Cea mai nebunească petrecere a burlăcițelor a fost, de departe, cea dată pentru Prințesa Victoria a Suediei, care a fost răpită' de la ziua fratelui său și dusă pe un iaht aflat în croazieră în arhipelagul Stockholm. Nu putem să nu ne întrebăm pe ale cui urme va călca Meghan, știind că ea este o nonconformistă și deloc încântată de protocoalele regale. Nu e exclus, dat fiind că viitaorea soție a Prințului Harry este fan Soho House, ca petrecerea burlăcițelor să aibă loc acolo. O seară petrecută cu amicele într-un club de noapte 5 stele nu e deloc o idee rea. La fel de curioși suntem însă și cum se va distra „Wild Harry”, pentru că și el are faimă de petrecăreț!

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...