Elena Băsescu, mămică full-time. „Ultimii trei ani au fost, pentru noi, un rollercoaster”

Elena Băsescu, mămică full-time. „Nu aduce anul ce aduce ceasul', spune Elena Băsescu și, pe bună dreptate, deoarece viața ei s-a schimbat radical, în doar câteva luni! EBa trăiește o nouă poveste de dragoste și, în luna mai, i se va îndeplini cea mai mare dorință: va aduce pe lume cel de-al treilea copil – o fetiță.

Joi, ora 9.30. Fără niciun minut întârziere, EBa intră în studioul lui Marius Bărăgan, cu o geantă imensă pe braț, pregătită de ședința foto pentru VIVA! Poartă o pereche de pantaloni de trening și șlapi, are un păr superb, despletit, și afișează o nonșalanță pe care cu greu o regăsești la vedetele din România… Nu vrea să piardă timpul, se duce și se schimbă în rochia lungă și mulată, semnată Paula Milea Moise, și se așază pe scaunul de machiaj, semn că știe cu exactitate mersul lucrurilor.

Toate privirile sunt ațintite spre burtica ei și, deși mai are doar o lună și naște, Elena se află într-o formă fizică de zile mari și nu se simte deloc incomodată de semnele sarcinii. Merge pe tocuri de 14 cm fără probleme, se apleacă, își ia copiii în brațe. Nu e ușor să stai mai bine de șase ore la un shooting cu doi copii mici, dar e un lucru cert că EBa are o adevărată vocație de a fi mamă… Deși fiecare membru al echipei de filmare îi cere câte ceva, Elena nu-și pierde nicio clipă copiii din ochi și încearcă să le răspundă la fiecare întrebare și să le îndeplinească fiecare cerință. Chiar dacă unul vrea să bea apă, altul să se dea în leagăn, unul vrea să se joace cu mingea sau celălalt să mănânce. Și, după toate astea, Elena concluzioneaza: Cum e să ai doi copii și să te pregătești pentru al treilea? Foarte ușor!' Și nu glumește. Ei chiar i se pare ușor!

Elena Băsescu vorbeşte despre a treia sarcină

Dacă vă aduceţi aminte, la ultimul interviu pe care l-am acordat revistei dumneavoastră, spuneam că „nu ştiu ce îmi va rezerva viaţa, dar nu voi spune nu încă unui copil cândva în viitor'. Dorinţa mi-a fost împlinită. Ştiţi vorba aceea, nu-ţi aduce anul ce-ţi aduce ceasul.

Sunt foarte fericită. Dintre toate cele trei sarcini de până acum, aceasta este cea mai uşoară. Pe de o parte, pentru că am deja experienţă, ştiu la ce să mă aştept. Pe de altă parte, sunt într-un moment în care sunt foarte relaxată şi optimistă. Sunt încrezătoare că totul va fi bine: pentru Sofia şi Traian Junior, pentru mine şi pentru viitorul copil.

Cum i-ai anunțat pe copiii tăi că vor avea încă un frățior/surioară? Cum au primit ei vestea?

Nu i-am anunţat. Şi-au dat seama singuri când a început să crească burtica. Au simţit cumva că urmează să se schimbe ceva, pentru că, la vârsta lor, sunt foarte atenţi şi perspicace.

În fiecare dimineaţă, pun urechea pe burtică la mami să audă ce face bebe, vorbesc cu el şi râd cu poftă când văd cum se mişcă şi mă întreabă: „unde e capul?, unde sunt picioruşele', pentru că vor să-l mângâie şi să-l pupe pe cap. Este incredibil cât de empatici pot să fie copiii. Chiar şi Junior, care are doar trei ani.

Eu m-am comportat, în permanenţă, cu ei, ca şi cu doi adulţi. Am fost foarte deschisă şi le-am vorbit tot timpul despre schimbările care urmează să aibă loc în vieţile noastre, că sunt bune sau rele. Pentru că adevărul este că ultimii doi, trei ani au fost, pentru noi, un rollercoaster.

Arăți incredibil de bine. Faci sport frecvent… Urmezi și un regim alimentar, în perioada sarcinii?

Da, fac în continuare sport, pentru că mi-a permis doctoriţa care monitorizează sarcina. Nici eu nu sunt la prima astfel de experienţă, aşa că ştiu foarte bine ce regim alimentar trebuie să urmez, cât să mă odihnesc, astfel încât să nasc un copil sănătos, pentru că asta, până la urmă, este cel mai important.

Ce pofte a avut Elena Băsescu la a treia sarcină

Sincer, da! Nu sunt de acord cu graviduţele care dau lecţii, spunând că poftele sunt doar la nivel psihic. Cred că sunt rezultatul unor dezechilibre resimţite în organismul mamei. Nicio sarcină nu este la fel precum cealaltă, la fel cum niciun corp nu e identic cu altul. Dacă la primele două sarcini am simţit nevoia de a mânca dulce, acum simt nevoia să mănânc alimente sărate şi acre.

Ai 37 de ani, ai divorțat, ești mama a doi copii și ai și un job stabil. Nu e un lucru ușor pentru nicio femeie… De unde îți vin puterea și curajul?

Din încrederea în mine. A treia sarcină vine la cea mai potrivită vârstă. Mă simt matură şi cred că pot depăşi orice provocare ar putea să apară în viitor.

Cum a fost ultimul an și jumătate pentru tine de când ai ales să divorțezi?

Mai liniştit şi mai fericit, având sprijinul necondiţionat al familiei.

E clar că ești un om extrem de curajos, dar… A fost un moment în care ai simțit că nu mai poți? Cum reușești să te remontezi atunci când ai un moment mai greu?

Sunt momente mai bune, sunt momente mai rele. Când mi-a fost greu, pe mine m-au ajutat mereu familia, părinţii, sora mea şi cumnatul.

Cum ai ales să îți crești copiii? Ce fel de educație preferi pentru ei?

O educaţie firească, la fel cum am fost crescute eu şi sora mea de părinţii noştri. Am ales ca Sofia şi Junior să meargă la grădiniţe de stat, undeva în Sectorul 3. Şi să ştiţi că sunt foarte mulţumită şi de ce învaţă acolo, şi de condiţiile oferite, dar şi de atenţia acordată de educatoare.

Ești genul de mamă care intră în panică? Cum reușești să gestionezi momentele în care unul dintre copii se îmbolnăvește, de exemplu…

Sunt o mamă foarte relaxată de felul meu. Nu mă panichez, pentru că ştiu ce am de făcut. Am deja experienţă: Sofia are patru ani şi jumătate şi Junior puţin peste trei ani. Ca să vă dau un exemplu, reacţionez dacă nu scade febra copiilor a doua zi după ce a apărut. Sigur că ţin legătura permanentă cu medicul de familie care îi are în evidenţă pe Sofia şi pe Traian Junior.

În ce măsură se implică familia ta în creșterea copiilor

Părinţii sunt foarte implicaţi, iar cu sora mea mă sfătuiesc adesea, deşi, în unele puncte, vedem lucrurile diferit.

Tatăl tău este un om extrem de puternic. Mama ta este un exemplu de rafinament… Spune-ne ce trăsături de caracter ai moștenit tu de la ei…

Încăpăţânarea de la tata şi răbdarea de la mama.

Reușești să ai momente doar pentru tine? În afară de mersul la sală… Povestește-ne despre hobby-urile tale…

Mersul la sală este suficient pentru mine ca să mă relaxez şi să-mi încarc bateriile. Merg odată la două zile şi mă simt mereu revigorată după.

Ai apucat să mergi în vreo vacanță mai lungă în ultimii ani?

Răspuns scurt şi la obiect: nu! Sunt mămică full time. Cel mult un week-end am mai plecat în câte un city break.

Acum trăiești o poveste de dragoste extrem de discretă. Ai fost pregătită să iubești din nou sau te-a luat dragostea prin surprindere?

Da. Am fost pregătită. Viaţa unei femei nu se sfârşeşte atunci când divorţează, doar se schimbă. Pentru mine, a fost un frumos început.

Iau fiecare zi exact aşa cum vine. În trecut, mi-am făcut planuri de viitor, am îmbrăcat rochie de mireasă, am făcut doi copii, dar lucrurile nu au ieșit așa cum mi-am imaginat. De aceea, nu-mi fac planuri de viitor.

Cât despre relaţia mea cu Cătălin, cred că descrierea cea mai bună este: când ştii, ştii!

Tu și Cătălin veți deveni părinți în luna mai. Sunteți superstițioși sau ați făcut deja cumpărăturile necesare pentru bebeluș?

Mărturisesc că am superstiţii. Nu am făcut pregătiri înainte de acest moment, pentru că am păstrat, de la Sofia şi Traian Junior, mobilierul şi accesoriile necesare.  Oricum, la câtă bucurie a adus acest copil şi în familia mea, şi în familia lui Cătălin, cu siguranţă nu-i va lipsi nimic.

Dacă nu suntem indiscreţi, ne poţi spune şi nouă sexul copilului?

Sofia şi Junior vor avea o surioară. Mi-am dorit mult o surioară pentru Sofia, ca să aibă relaţia pe care o am eu cu sora mea. Momentan, vom avea şi un echilibru perfect în familie: doi băieţei, şi două fetiţe, având în vedere că Ioana are un băieţel de trei ani.

Cumva, tu şi Cătălin v-aţi decis asupra numelui?

Am hotărât ca numele să-l aleagă Cătălin. Asta şi pentru că, în familia lui, nu sunt fetiţe.

Elena, puțini oameni te cunosc cu adevărat. Cum ești ca om? Cum te-ai schimbat de-a lungul anilor? Cum era Elena la 20 de ani și cum este acum?

La 20 de ani, eram mult mai idealistă şi mai încrezătoare în oameni. Acum, sunt mult mai realistă şi mai calculată. Sunt la vârsta la care contează foarte mult copiii, dar, peste doi, trei ani, când vor fi mai mari, vreau să dau un restart carierei mele. Ştii cum se zice: „forty is the new twenty'.

Cu siguranță că cea mai mare împlinire a ta sunt copiii. Dar… ai vreun regret? Ai schimba ceva dacă ai putea da timpul înapoi?

În viaţa sunt lucruri bune şi lucruri rele. Nu toate ies şnur aşa cum ţi-ai dori. Cine spune asta minte. Dar nu aş da timpul înapoi ca să schimb ceva. Pot să privesc mulţumită în urmă şi să spun „I did it my way'. Nu am stat niciodată agăţată într-o situaţie care mi-a provocat disconfort. Am avut mereu suficient respect de sine să închid acel capitol.

Care e cea mai importantă lecție de viață pe care ai învățat-o până acum?

Să nu te mulţumeşti niciodată cu prea puţin. Nu sunt instanţă morală, sunt conştientă că situaţia mea nu este perfect similară cu a altor femei, nu am pretenţia că tot ce spun are valoare de adevăr absolut, dar, dacă ar fi să dau un sfat unor femei divorţate, care îşi cresc singure copiii şi care au şi un serviciu stabil, aşa cum sunt eu, le-aş spune: compromisurile sfârşesc întotdeauna prin a compromite.

S-au spus, scris și speculat foarte multe lucruri despre tine. Cum reacționezi în fața răutăților?

După toate câte s-au spus despre mine de atâţia ani, mă lasă rece. Sunt absolut imună. Nu mă mai obosesc nici măcar să le dezmint. Sunt trecute la capitolul diverse. Trăiesc pentru familia mea şi pentru mine, nu simt nevoia să mă justific în faţa nimănui.

Luna aceasta este și ziua ta de naștere. Ce-ți dorești cel mai mult?

Să nasc un copil sănătos.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro