Marlon Brando și Richard Pryor au fost iubiți

Marlon Brando și Richard Pryor au fost iubiți, după cum spune văduva comediantului. Detalii neașteptate au ieșit la iveală.

Quincy Jones a fost primul care a dezvăluit că între Marlon Brando și Richard Pryor a existat o relație sexuală. Văduva lui Richard Pryor a confirmat zvonurile conform cărora soțul ei și Marlon Brando au fost iubiți în anul 1970, potrivit ew.com.

„Brando era cel mai fermecător nenorocit pe care l-aţi fi putut întâlni vreodată. S-ar fi culcat cu oricine. Cu oricine! Şi cu o cutie poştală. James Baldwin, Richard Pryor, Marvin Gaye”, a declarat Quincy Jones.

Lee Pryor susține că soțul ei era deschis către bisexualitate cu prietenii și nu-i era rușine cu nimic. „Erau anii ’70. Drogurile erau încă bune, în special sedativele Quaaludes. Dacă luai destulă cocaină, te-ai fi culcat şi cu un radiator şi-i trimiteai flori dimineaţă“, a declarat văduva comediantului. De asemenea, aceasta a mai mărturisit și că Richard Pryor a scris despre relațiile sale sexuale cu bărbați în jurnalele sale, acestea urmând să fie făcute publice.

Comediantul a fost căsătorit de șapte ori cu cinci femei diferite și are șapte copii. El a avut relații și cu actrițele Pam Grier și Margot Kidder, a fost căsătorit de trei ori și a avut numeroase iubite. Tată a 11 copii, actorul a fost întotdeauna deschis către bisexualitate.

„Homosexualitatea este atât de promovată în lumea modei încât nu mai încape şi în ştiri. Precum un număr mare de bărbaţi, am avut şi eu experienţe homosexuale şi nu sunt ruşinat de asta. Niciodată nu mi-a păsat prea mult de ceea ce cred oamenii despre mine“, a mărturisit Marlon Brando unui jurnalist francez în 1976.

FOTO: Hepta

Diana Stamen

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...