Winnie Harlow, cel mai frumos model cu vitiligo

Winnie Harlow este o apariție considerată excentrică atât pe catwalk, cât și în pictoriale, grație look-ului său total ieșit din comun. Winnie este singurul model din lume care suferă de vitiligo, o afecțiune a pielii întâlnită la 1% și 2% din populația lumii.

Modelul în vârstă de 23 ani a fost prezentă aseară la gala premergătoare decernării premiilor Grammy, unde a purtat o ținută all red. Fără a se folosi de trucurile de make-up de care, fără doar și poate, dispune pentru a-și ascunde depigmentarea evidentă, Winnie pozează și pășește pe catwalk cu o siguranță care demonstrează că a reușit să învingă atât propria dramă, cât și prejudecățile celor din jur.

 

De altfel, într-un interviu acordat cotidianului Today, ea povestea că, din cauza problemei sale, în liceu a fost marginalizată și chiar poreclită 'vaca' sau 'zebra'. Familia a fost cea care a susținut-o și care a ajutat-o să treacă peste traumă și să învețe să aibă din nou încredere în ea.

Născută în Toronto și diagnosticată cu vitiligo la vârsta de 4 ani, Winnie a reușit să își construiască destul de rapid o carieră de succes în modelling. Viața ei s-a schimbat radical atunci când avea 16 ani și un fotograf din Toronto a încurajat-o să devină model. Adolescenta spera să îi atragă atenția celebrei Tyra Banks, așa că „Am postat o mulțime de fotografii pe Instagram realizate în timpul ședințelor foto. Când eram foarte mândră de fotografii, îmi rugăm fanii să îi dea «tag» în imagini… Până când un asistent de-al ei mi-a spus că este interesată să apar în show-ul ei”, a povestit Winnie, pentru Today.

FOTO: Hepta, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro