(P) Lucrezi de acasă? Iată cum să-ți amenajezi un birou ergonomic

O amenajare neinspirată a biroului de acasă îți poate afecta productivitatea și calitatea vieții. Uneori, spațiul prea mic te poate pune în dificultate, alteori ți se va părea că nu reușești să te concentrezi la fel de bine ca la serviciu. 

Îți vom arăta în rândurile următoare ce poți face pentru a-ți amenaja un birou ergonomic chiar în propria locuință. 

Alege locul potrivit

Dacă ai o cameră disponibilă, elibereaz-o ca s-o poți transforma în birou. Acesta este, bineînțeles, cel mai fericit caz, dar ce faci dacă nu ai destule camere? Ia în considerare chiar și cele mai modeste spații. Un colț de living sau dormitor, balconul sau chiar debaraua pot fi locuri perfecte pentru amplasarea unui birou. 

Dacă optezi pentru una dintre aceste variante, asigură-ți un iluminat adecvat: lumină naturală, dacă este posibil, sau lumină rece, similară celor din birourile corporațiilor, care te ajută să te concentrezi.

Achiziționează un birou adecvat

Există birouri de dimensiuni mici, dar care au încorporate multe sertare și rafturi. Este recomandat ca sertarele să aibă sistem de amortizare. Sunetele bruște pot distruge concentrarea și pot crea o senzație auditivă neplăcută.

Dacă în munca ta îți este suficient un laptop, poți opta pentru un birou îngust, care încape cu ușurință oriunde. Dar dacă ai nevoie de mai mult loc de desfășurare, alege unul de dimensiuni mai mari, pe care să poți așeza la îndemână toate obiectele necesare: dosare, agende, imprimantă, monitoare suplimentare, veioză, suport pentru pixuri, etc. 

Biroul trebuie ales și în funcție de înălțimea ta, astfel încât ecranul laptopului să se situeze puțin mai jos de ochi. Dacă ecranul este amplasat prea sus, ochii sunt larg deschiși, ceea ce cauzează oboseală.

Încearcă să armonizezi culoarea biroului cu decorul încăperii, pentru a o ambianță unitară, în care niciun element nu îți distrage atenția. 

Alege un scaun ergonomic

Munca la birou presupune timp îndelungat de lucru. Ai nevoie de un scaun confortabil, ergonomic, și îl poți găsi cu siguranță în oferta de scaune de birou pe vivre.ro

Scaunul trebuie să se adapteze nevoilor tale, să fie flexibil și să permită atingerea picioarelor de podea. Acesta trebuie să fie adaptabil, astfel încât atunci când scrii la tastatură, antebrațele să formeze un unghi de 90 de grade, deci să fie paralele cu podeaua.  Alege unul cu suport lombar, pentru a păstra cu ușurință o postură corectă și pentru a-ți proteja coloana vertebrală.

Decorează biroul

Pentru a putea lucra cu spor, biroul trebuie să fie un loc plăcut, relaxant. Nu uita că trebuie să iei și pauze în care să te bucuri de cafea sau de ceai. Decorează spațiul cu obiecte moderne sau cu rame foto. Le poți amplasa chiar pe birou, dacă ai loc, sau pe pereți. 

Iată și alte sugestii pentru un decor plăcut în biroul de acasă:

  • Montează mici rafturi pe peretele de deasupra biroului, pe care poți așeza cărți sau suveniruri din vacanțe. 
  • Folosește recipiente cu design atractiv pentru creioane și pixuri. 
  • Împrospătează atmosfera cu ajutorul unui difuzor cu uleiuri esențiale speciale pentru stimularea concentrării. 

Evită supraaglomerarea biroului

Atunci când ești organizat, munca este mai simplă. Depozitează hârtiile, actele, dosarele, astfel încât să le găsești cu ușurință. Nu le arunca pe birou, ci etichetează-le și așază-le pe etajere sau în cutii de depozitare în așa fel încât să le poți identifica ușor atunci când le cauți. Hârtiile amestecate te pot face să pierzi timp și să te stresezi.   

Iată, așadar, care sunt etapele principale ale amenajării unui birou în propria locuință. Folosește drept inspirație recomandările de mai sus și vei crea un spațiu de lucru în care îți va fi ușor să te concentrezi, iar productivitatea ta nu va avea de suferit. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro