Teo Trandafir vorbeste despre banii pe care i-a câştigat din televiziune

Salariul lui Teo Trandafir. De mulţi ani de zile o vedem în fiecare săptămână în direct, la TV, pe îndrăgita prezentatoare. Mulţi s-au întrebat ce salariu încasează lunar vedeta. Ea a explicat în repetate rânduri că nu este aşa de mare cum se vehiculează, ba chiar ar fi mult mai mic!

În ceea ce priveşte salariul lui Teo Trandafir s-au vehiculat multe sume de-a lungul timpului. După ce a plecat de la Pro TV, acolo unde prezenta în fiecare zi un show de divertisment, a poposit la Romantica, post care nu mai există acum. La acea vreme, toţi spuneau că ajunsese să câştige aproximativ un milion de euro.

Au urmat apoi sume mai mici, unii spuneau că ea încasează pe lună 20.000 de euro. Vedeta a dezlegat misterul, a explicat că a câştigat mult mai puţin, mai ales că au existat şi o mulţime de cheltuieli.

„În legătură cu banii mei, nu știu dacă interesează pe cineva care este adevărul… Ar fi bine ca fiecare să aibă grijă de banii lui, de viața lui, de iubirea lui. Da, am pierdut, ca toată lumea, mult din ceea ce am produs. Au fost mulți cei care și-au dat cu părerea despre salariul meu, mult umflat, l-au înmulțit cu 12 luni și au făcut ei socoteala cât am câștigat eu într-un an. Nu au luat în calcul că poate plătesc chirie, că mănânc, am copil, poate trebuie să pun niște benzină, poate am niște rate. Nu, oamenii consideră că dacă tu ai o anumită sumă pe lună, odată înmulțită cu 12, iese exact suma pe care o ai într-un an. Greșit! Pentru că, între timp, ai făcut niște lucruri, poate ai ajutat un prieten, poate ai avut un părinte bolnav…”, a spus Teo Trandafir pentru Libertatea. 

De asemenea, Teo a spus că a fost o persoană organizată şi a ştiut să pună deoparte economiile, dar, din păcate, a investit într-o afacere care nu a avut succes.

„N-a fost o agoniseala, a fost o chibzuială, la vremea cu pricina. Am crezut într-un proiect care promitea mult și care n-a ieșit, pur și simplu. Se întâmplă în viață lucruri care nu ies…”

Fiica lui Teo Trandafir nu îndrăgeşte brand-urile

În ultima vreme, copiii vedetelor s-au afişat cu haine de brand. Fie că vorbim de articole vestimentare, de accesorii sau încălţăminte, toate sunt de firmă. Maia, fiica lui Teo, preferă să cumpere lucruri care costă mai puţin, dar care au o anumită însemnătate.

„Maia e un om foarte chibzuit, mult mai chibzuit decât mine. Am avut o întâmplare când era ea foarte mică, își dorea foarte mult să îmi ofere o borsetă pe care știa exact cum o vreau. Borsetă pe care o am și acum. A găsit la un magazin foarte scump, de fițe, o borsetă exact așa, din piele de „crocobaur', care costă extraordinar de mult. Și a fost foarte dezamăgită că nu își poate permite acea borsetă pentru mine… În momentul în care i-am spus că nu o vreau pe aia, ci pe asta de 70 de lei care face exact același lucru, a început să înțeleagă. Eu folosesc acum un portofel pe care ea mi l-a dat și pe care n-a dat cine știe ce, pentru că a înțeles lecția de atunci. Nu orice e foarte scump chiar corespunde cerințelor tale, nu orice este nenegociabil. Un lucru care costă mai puțin poate aduce mai multă bucurie, doar că nu scrie firma. Ea e genul de om care nu pune preț pe 4-5 litere aurii puse acolo, care cvadruplează orice preț.”, a mai spus prezentatoarea.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro