Shakira a vorbit, pentru prima dată, despre relația cu Gerard Pique după ce s-a zvonit că s-au despărțit: „Gerard mi-a schimbat viața”

Publicat pe

Se tot zvonește în ultima vreme că lucrurile nu mai merg bine între Shakira și Pique și că aceștia chiar s-au gândit să pună capăt relației lor. După ce au apărut toate aceste știri, cei doi au încercat să infirme în anumite moduri toate speculațiile, iar acum, după 2 luni de când bomba despărțirii a explodat, Shakira a făcut primele declarații.

Cântăreața a acordat un interviu pentru Canale 5 unde a vorbit despre viața personală, despre căsătoria cu Pique și chiar despre un al treilea copil. Astfel, Shakira a vrut să pună punct zvonurilor despre despărțire.

„Gerard mi-a schimbat viața în ăștia 6 ani de când suntem împreună. Înainte să-l întâlnesc ziceam: «Eu cu un fotbalist? Niciodată!» Nu mi-aș fi imaginat că voi fi iubita unui jucător de fotbal. A fost o pedeapsă dulce a destinului.

Eu și Pique ne completăm. Ne asemănăm în multe aspecte. Suntem născuți în aceeași zi și suntem foarte pasionali, trăim totul la maximum. Să zicem totuși că el e mai liniștit, iar eu un pic mai dramatică.

Dacă ne-ar plăcea să mai avem un copil? Dacă e să fie, va fi binevenit. Dar acum cu doi copii deja mult, parcă am avea 6! Seamănă mult cu mine și cu Gerard, n-au stare toata ziua, sunt foarte amuzanți, dar la 11 seara sunt praf, nu mai am pic de energie', a spus Shakira.

Cei doi pare că nu au în plan nunta în perioada imediat următoare.

„Eu simt că deja formăm o familie, e ca și cum am fi căsătoriți. Cred că devotamentul unuia față de celălalt pe care ni l-am demonstrat de când suntem împreună, faptul ca am creat o familie, e ceva foarte intens, avem o relație solidă. Nu cred că e nevoie de niște acte, de o petrecere și o ceremonie pentru a fi fericit și a te simți în familie.

Nu spun nu unei căsătorii, dar nu e o prioritate pentru noi. În momentul ăsta simt că ne suntem devotați unul altuia, avem doi copii minunați, o binecuvântare pentru noi', a mai mărturisit artista.

Alexandra Popescu

Foto: Hepta

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter