Decor de poveste pentru Sărbători cu stil

Publicat pe

Steluţe, globuri, ghirlande, lumânări, decoraţiuni speciale din sticlă, porţelanuri fine, cadouri speciale pentru cei dragi – la toate acestea trebuie să te gândeşti în perioada urmatoare în care casa ta va fi învăluită într-un aer de poveste.

 

Sărbătorile se apropie, iar casa trebuie să se transforme. Roşul reprezintă un must-have al sărbătorilor care nu poate lipsi dintr-un decor tradiţional, în timp ce auriul imprimă strălucire şi conferă decorului o notă sofisticată. Împreună, cele două culori se completează perfect. Pentru a crea un decor elegant poţi apela la sticla mercury, care aduce acele tuşe de gheaţă, în ton cu anotimpul rece.

 

Când glamul și motivele de sezon se întâlnesc, magia cuprinde decorul. Pentru a obţine accente de poveste foloseşte nucile care ne amintesc tuturor de vacanțele petrecute acasă, la bunici. Îmbrăcă-le în în auriu și argintiu și vei vedea că se potrivesc şi celor mai sofisticate decoruri.

 

Fiindcă e sărbătoare în casă, și masa trebuie decorată în ținută de gală. Este momentul să îţi întâmpini invitaţii cu o frumoasă veselă, din cel mai fin porțelan (bone china), cu accente festive şi cu ornamente nobile.

 

Pe masa de sărbători ar trebui să existe un serviciu prețios, din porțelan fin cu aur sau platină. Combinațiile clasice, porțelan cu auriu sau porțelan cu roșu, îi vor cuceri iremediabil pe invitați. Fabulos este și designul botanic, în colorit de la warm chocolate la cool turquoise al colecției Marchesa Palatial Garden by Lenox. O prezență aparte la masa de sărbători, în spiritul neconvențional al Crăciunului albastru. De asemenea, accentele metalice sunt în tendințe, iar combinațiile auriu-argintiu sunt binevenite la masa noastră.

 

Cei care preferă o amenajare spectaculoasă pot opta pentru culoarea anului 2015, Marsala, fiind astfel cu un pas înaintea tendințelor.

 

Şi pentru că este timpul să te gândeşti şi la cei dragi, pregăteşte-le cadouri cu stil. Poţi dărui piese create de Lenox, furnizorul Case Albe: un set de masă pentru condimente în spiritul sărbătorilor de iarnă, un platou pentru fursecuri cu motiv tradițional sau un suport pentru cană fierbinte, ideal în sezonul rece, de asemenea cu motiv tradițional.

 

Foto: Robert Hanciarec, Ethan Allen, Lenox

 

Decor de poveste pentru Sărbători cu stil Decor de poveste pentru Sărbători cu stil
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter