Kate Middleton – Schimbare de look înainte de Sărbători

Publicat pe

Kate Middleton a fost prezentă împreună cu Prinţul William la un eveniment caritabil la Londra, ocazie cu care toată lumea a putut admira noul look al Ducesei.

 

Zâmbitoare, Kate şi-a etalat noua coafură, ea tunzându-se ceva mai scurt, până la umeri, şi scurtându-şi puţin şi bretonul.

 

Astfel, după ce în luna septembrie, Kate şi-a făcut breton, iat-o acum surprinzând chiar îniante de Sărbători cu o nouă coafură care va fi, cu siguranţă, şi pe placul Reginei, care credea că părul lung al lui Kate nu corespunde etichetei regale.

 

Specialistă în reciclarea ţinutelor, Kate a dat dovadă din nou de inspiraţie, purtând un costum verde semnat L.K. Bennett, cu care a mai apărut şi în 2012 la Jubileul de diamant al Reginei.

 

Astfel îmbrăcată şi coafată, Kate a participat la cea de-a 23 ediţie a Fancy Dress Charity Day şi nu a ezitat să vorbească la telefon cu diverşi oameni pentru a-i ruga să facă o donaţie în numele a 200 de asociaţii care au nevoie de finanţare.

 

Foto: Hepta

 

Kate Middleton – Schimbare de look înainte de SărbătoriKate Middleton – Schimbare de look înainte de Sărbători
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter