(P) Cum accesorizezi corect ținutele alese, indiferent de ocazie!

Pentru femeia modernă și pentru bărbatul prezentului, îmbrăcămintea nu mai este doar o necesitate. Hainele alese de fiecare dintre noi vorbesc mai mult sau mai puțin despre personalitatea noastră. Accesoriile corect alese pot fi sarea și piperul oricărei ținute, acel element care scoate din anonimat o vestimentație simplă și care face ca persoana care o poartă să fie admirată și mereu în centrul atenției.

Indiferent dacă mergi la birou, la o plimbare în parc sau la o petrecere, accesoriile pot completa și înnobila orice ținută. Uneori însă poate fi dificil să asortezi accesoriile la modă cu hainele pe care le ai deja. De aceea, este bine să ai în colecție câteva piese clasice sau sofisticate, care se potrivesc în cazul oricărei ținute precum ceasurile sau bijuteriile de la B&B Collection. O bijuterie bine aleasă poate face diferența între o ținută anonimă și una fabuloasă.
Ceasuri și bijuterii de marcă pentru o accesorizare corectă

Anumite piese nu se demodează niciodată. De aceea, din colecția oricărei femei sau a oricărui bărbat nu ar trebui să lipsească un ceas metalic clasic sau alte accesorii de acest tip. Ceasurile de marcă au un design clasic sau sofisticat, pot fi discrete sau masive, însă vor fi întotdeauna apreciate de cei din jur.

Avantajul acestor piese este reprezentat de faptul că pot fi asociate multor tipuri de activități și pot reprezenta elementul central al unei ținute. Este important însă să știi cum să le folosești, astfel încât să fie puse în valoare și să pună, la rândul lor, ținuta ta în valoare. Iată câteva reguli de care ar trebui să ții cont atunci când te gândești cum este mai bine să accesorizezi ținuta ta.

Mizează pe calitate

Investește într-un ceas sau într-o bijuterie de marcă. Fie că te gândești la un model clasic sau la unul cu un design futurist, alege un brand cunoscut de ceasuri, care îți va garanta calitatea produsului ales, atât în ce privește tehnologia, cât și aspectul. La B&B Collection poți găsi atât ceasuri cât și bijuterii din aur sau argint, cu modele inedite, care vor deveni instant vedeta ținutei tale.

Nu supraîncărca!

Alege doar două zone pe care să le accesorizezi: încheietura mâinii, cu un ceas de calitate și gâtul, cu un pandantiv, de exemplu. Dacă porți un ceas mare, nu adăuga și un inel masiv. Dacă alegi un colier statement, nu purta și cercei candelabru. Mergi pe echilibru și nu încărca ținuta cu prea multe accesorii. Aceștia își pot pierde astfel din valoare.

Mixează stilurile, dar nu exagera

Poți pune o brățară de argint lângă una aurie sau o brațară cu șnur, lângă un ceas metalic. Nu trebuie să îți fie teamă să experimentezi. Păstrează totuși o limită – încearcă să găsești elemente comune, în piese care aparțin unor stiluri diferite. De exemplu, alătură o brățară metalică uneia de tip charm, dacă ambele au pietre semiprețioase sau elemente cu patină.

Un statement puternic, realizat cu un singur accesoriu

Dacă alegi un colier statement, colorat, la o cămașă albă, vei avea o ținută plină de șarm. La fel se întâmplă și atunci când alegi să asortezi un ceas masiv la un top simplu. În schimb, dacă atât colierul cât și ceasul sunt piese statement, cu personalități puternice, vei anula efectul acestora. Alege întotdeauna cele mai potrivite bijuterii pentru ținuta ta, chiar dacă ți-ai dori să expui mai multe piese din colecție.

Evită seturile de bijuterii

Chiar dacă te atrag, gândește-te că nu vei putea purta colierul, cerceii și inelul, la o singură ținută. În schimb, este recomandat să investești în piese unice, versatile, care pot fi asociate mai multor ținute.

Ține cont de trăsăturile tale

Chiar dacă ai văzut într-o revistă un accesoriu care ți-a plăcut foarte mult, gândește-te dacă acesta se potrivește cu nuanța pielii tale, cu forma feței, a gâtului sau a încheieturii. O piele foarte albă nu va fi pusă în valoare de o bijuterie argintie, iar brățările masive vor arăta ciudat pe încheieturi foarte subțiri.

Dacă vei ține cont de aceste reguli, ținutele tale vor fi admirate oriunde vei merge. Nu uita că bijuteriile sau ceasurile potrivite stilului vestimentar ales pot face ca niște haine oarecare să devină ținuta ta preferată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro