(P) Păr drept şi strălucitor în câteva minute - VIDEO

Publicat pe

Fiecare femeie își dorește un păr neted, sănătos și strălucitor, pe care să-l obțină singură, în doar câteva minute. Eu am descoperit un accesoriu-minune care face toate aceste lucruri, ba chiar și ceva în plus.

 

Când ai un păr lipsit de volum, care nu este nici drept, nici ondulat, iar timpul alocat aranjării acestuia se rezumă la maximum cinci minute, singura modalitate de a-l purta este în coc de balerină. Cam acesta este look-ul meu de zi cu zi. Uneori îl mai țin și desfăcut, de obicei când merg la vreun eveniment sau am impresia că îmi stă bine, dar în cea mai mare parte a timpului este prins la spate. Și, sincer, nu am nici răbdarea și nici timpul necesare pentru a-l aranja, mai ales că este un păr destul de dificil. Deși este des, firul subțire și lipsa volumului îl fac să pară foarte rar și fără formă, iar de-a lungul timpului chiar am încercat tot felul de aparate pentru a-l face să arate spectaculos, așa cum vezi în reclame.

 

Am început cu placa, la care am renunțat destul de repede, dat fiind faptul că mi-l lipea și mai mult de cap, iar cu peria rotativă n-am reușit să mă împrietenesc sub nicio formă. Cred că trebuie să fii înzestrat cu un talent sau ceva de genul acesta, altfel nu-mi dau seama cum reușiți multe dintre voi să o folosiți.

 

În fine, între timp, după lungi așteptări, am găsit și eu ceva cu care să mă descurc, ușor de folosit, care face mai multe lucruri în același timp și, evident, oferă rezultatul pe care-l căutam de multă vreme: păr drept, strălucitor și cu volum, în doar 5 minute.

 

Așadar, vă fac cunoștință cu peria electrică Liss Brush 3D, de la BaByliss. Arată ca o perie normală, dar este mai mult decât atât. Pe lângă faptul că descurcă părul, îl și îndreaptă, dându-i volum și strălucire de la rădăcină până la vârfuri, și nu exagerez. Secretul constă în combinația unică de 126 de peri, fiecare cu rolul său: 34 de peri din plastic separă șuvițele, 42 de peri din silicon descurcă părul și 50 de peri cu înveliș ceramic oferă un păr drept timp îndelungat, însă fără a-l lipi de cap. Unde mai pui că, pe lângă acești peri, peria beneficiază și de doi generatori de ioni ce previn eficient efectul de electrizare a părului, o altă caracteristică a firului de păr subțire.

 

Chiar sunt surprinsă de efectele sale, iar părul meu este mai fericit ca niciodată. Prevăzută cu trei trepte de temperatură, 160°, 180° și 200°C, ce asigură o încălzire rapidă și uniformă, peria electrică Liss Brush 3D este potrivită oricărui tip de păr, fie el chiar și creț. Sincer, chiar nu credeam că voi mai da peste un accesoriu care să-mi răsfețe podoaba capilară într-un timp atât de scurt. Iar ca să te convingi de rezultat, urmărește tutorialul pe care ți l-am pregătit.

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter