5 greșeli costisitoare pe care le faci atunci când îți reamenajezi locuința

Din lipsă de timp, bani sau în absența unui proiect coerent de renovare sau redecorare a locuinței riscăm să comitem unele greșeli costisitoare pe termen lung sau care nu mai pot fi reparate foarte ușor.

Un designer din New York a dezvăluit, într-un articol pentru Brick Underground, care sunt cele mai mari greșeli de reamenajare a locuinței, care sunt riscurile lor și cum le putem evita.

Alegi o echipă neprofesionistă de muncitori

Atunci când ne pregătim să ne renovăm locuința, primul lucru pe care îl facem este să întrebăm în stânga și în dreapta, la prieteni sau colegi, de recomandări pentru o echipă de muncitori care să ne ajute. Puțini sunt însă cei care iau în considerare faptul că succesul unui proiect de renovare depinde mai degrabă de propriile tale așteptări. De exemplu, poate că un prieten care ți-a recomandat niște muncitori a avut mai mult timp la dispoziție pentru renovare sau locuința sa nu a avut nevoie de o lucrare foarte complexă.

Este important să iei numerele de telefon ale mai multor firme de renovări și să le explici în detaliu cum ai vrea să arate locuința ta, astfel încât să ți se dea o estimare de timp și de preț. De altfel, o simplă căutare îți poate arăta dacă firma pe care vrei să o alegi este de încredere și dacă alți clienți au fost sau nu mulțumiți.

Nu renovezi în mod practic

De multe ori, există o mare diferență între cum am vrea să arate casa noastră și cum avem nevoie să arate. Unele tipuri de design arată incredibil în reviste, însă nu sunt tocmai practice și nu vin în întâmpinarea nevoilor noastre așa cum ne-am dori. Este esențial să alegi un design funcțional, în primul rând, și să te gândești apoi cum îl poți transforma astfel încât să corespundă și cu ceea ce îți dorești din punct de vedere estetic.

De exemplu, bucătăriile cu insulă sunt ideale pentru familiile cu copii sau pentru persoanele care își petrec foarte mult timp în această încăpere. Însă o insulă într-o bucătărie de mici dimensiuni, folosită rareori, este o pierdere de timp și bani. Cum bucătăria este una dintre cele mai importante, dar și dificil de amenajat încăperi, acest ghid complet despre amenajarea bucatariei se va dovedi salvarea ta când te apuci de renovat.

Renovezi doar ce este la vedere

Renovarea completă a locuinței ar trebui să includă și o evaluare a stării de funcționare a instalațiilor electrice și sanitare. Atunci când îți renovezi casa este cel mai simplu să înlocuiești instalațiile, fără să faci un mare deranj în toată locuința. Mulți proprietari ignoră însă aceste detalii și riscă să se trezească cu probleme la scurt timp după ce au renovat. Gândește-te doar la ce înseamnă o inundație cauzată de instalațiile sanitare sau ce costuri ar presupune înlocuirea instalației electrice din casă când apartamentul este deja renovat.

Nu renovezi pe termen lung

Renovarea apartamentului tău nu ar trebui să ia în considerare doar nevoile tale de acum, ci ar trebui gândită pe termen lung. Înainte de a investi bani în proiectul de reamenajare, ai grijă să iei în calcul și cum îți imaginezi că va arăta viața ta în următorii ani. Dacă plănuiești să ai un copil peste cinci ani, de exemplu, atunci o încăpere ai putea să o pregătești pentru a putea fi transformată cu ușurință în camera celui mic. Sau dacă plănuiești să te muți cu partenerul tău de cuplu, atunci va trebui să ții cont că designul locuinței ar trebui să fie la fel de practic și de confortabil și pentru el.

Nu ceri autorizație pentru eventualele modificări

Mii de proprietari de apartamente au adus modificări în structura acestora, fără să aibă însă autorizație pentru a efectua acele lucrări. Dacă ai decis să unești două încăperi, să dai jos debaraua, să mărești bucătăria sau să spargi un perete ar trebui întâi să te interesezi dacă ai voie. Lucrările efectuate fără autorizație pot fi periculoase, mai ales dacă se intervine asupra pereților din structura de rezistență a blocului. În plus, s-ar putea să ai mari probleme dacă vei vrea să vinzi apartamentul sau dacă cineva îți face plângere și te trezești acasă cu o amendă uriașă.

Tu ții cont de toate aceste lucruri când renovezi? Care este cea mai mare greșeală pe care ai comis-o la reamenajarea locuinței?

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Ilike

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro