A murit Patrice Laffont, fostul producător și prezentator Fort Boyard. Fostul prezentator și producător de televiziune Patrice Laffont, cunoscut nu doar pentru „Fort Boyard', ci și pentru show-ul „Des Numéros et Lettres' a încetat din viață, în urma unui atac de cord. Avea 84 de ani.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Doliu în televiziune! Patrice Laffont, fostul producător și prezentator Fort Boyard. Avea 84 de ani și s-a stins din viață fulgerător, în urma unui atac de cord, în locuința sa din Oppède, în Luberon, arată France Bleu. De altfel, informațiile au fost confirmate de primarul orașului.
A murit Patrice Laffont, fostul producător și prezentator Fort Boyard
Tristul anunț privind trecerea în neființă a fostului realizator de emisiuni a fost făcut de către Rachida Dati, ministrul Culturii din Franța.
„Cu 'Cifre și litere', 'Fort Boyard' și 'Pyramide', bunătatea și jovialitatea sa au încântat generații de telespectatori. Patrice Laffont, actor și gazdă emblematică a Antenne 2, apoi France 2, ne-a părăsit miercuri, 7 august. Transmit condoleanțe celor dragi și întregii familii a lui', a transmis Rachida Dati, ministrul Culturii din Franța, pe contul ei de X (Twitter).
Francezii nu-l vor uita pe îndrăgitul prezentator, în al cărui portofoliu s-au înscris „Des figures et des lettres', între 1972 și 1989, versiunea franceză a Fort Boyard de la crearea sa în 1990 până în 1999, precum și, în paralel, Pyramid între 1990 și 1997, potrivit gandul.ro.
Mesajul transmis de președintele Franței, Emmanuel Macron
Inclusiv președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a adus un ultim omagiu regretatului prezentator TV.
„Cifre și litere, Fort Boyard, Pyramide: Patrice Laffont a reunit familii întregi în fața televizorului. Condoleanțe celor dragi, precum și generațiilor asupra cărora a avut un asemenea impact', a transmis și președintele Franței.
Surda foto: Profimedia, Facebook