Doliu uriaș, după ce am pierdut o personalitate marcantă în domeniul cultural. La 90 de ani, s-a stins din viață Zeno Fodor, cunoscutul istoric și critic de teatru, lăsând în urma sa o moștenire impresionantă.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Celebrul istoric și critic de teatru Zeno Fodor a murit la vârsta de 90 de ani, lăsând în urmă o moștenire culturală de mare importanță. Membru fondator al UNITER, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, de-a lungul unei cariere prodigioase, Zeno Fodor a publicat nu mai puțin de 2000 de cronici şi studii teatrale şi cinematografice, interviurim, precum și numeroase materiale cu caracter cultural în diverse publicaţii locale şi naţionale.
A murit Zeno Fodor
Lumea e mai săracă, după ce s-a stins din viață celebrul Zeno Fodor, care a fost și director general al Teatrului Național Târgu Mureș, în perioada 1997 – 2000, ocupând apoi timp de un an poziția de consultant artistic. De altfel, instituția a fost cea care a anunțat trista veste, aduscându-i un omagiu emoționant și amintind despre contribuția sa impresionantă la dezvoltarea teatrului românesc.
„RĂMAS BUN, ZENO FODOR (1934-2024)…
Am aflat cu regret că un prieten apropiat al Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi, totodată, un nume marcant al teatrului românesc, a plecat dintre noi duminică, 8 decembrie: criticul şi teatrologul Zeno Fodor ne-a părăsit, dar ne-a lăsat o moştenire impresionantă.
Compania „Liviu Rebreanu a fost onorată să organizeze în luna mai a acestui an un eveniment omagial Zeno Fodor cu prilejul împlinirii vârstei de 90 ani.
Transmitem condoleanţe tuturor rudelor şi apropiaţilor domnului Zeno Fodor şi ne exprimăm recunoştinţa pentru şansa de a fi beneficiat de prietenia, atenţia şi îndrumarea Dumnealui. Odihnească-se în pace!', se arată în mesajul dureros în care s-a anunțat decesul său.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/12/c1-001-cover-65.jpg)
Cine a fost Zeno Fodor
Zeno Fodor a avut o carieră strălucitoare, semnând de-a lungul timpului traducerea a peste 50 de piese de teatru și circa 2.000 de cronici, studii, precum și interviuri despre teatru și cinematografie. Munca sa asiduă a fost apreciată de generații întregi de actori, regizori și spectatori, potrivit cancan.ro.
Mai mult, munca sa a fost recompensată pe măsură, câștigând numeroase distincții de-a lungul timpului. În urmă cu 20 de ani, în anul 2004, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural' în grad de Ofițer. De asemenea, în anul 2013, Senatul UNITER l-a onorat cu Premiul pentru întreaga activitate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/12/zeno-fodor-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/12/zeno-fodor-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/12/zeno-fodor-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/211-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_a94b83d9d7e39027f24ec888c27b859d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_b978370ef35422bce6855fed977ff1ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/582517552_1406331884185507_8852418245878149549_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/iulia-parlea-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/121-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/dan-negru-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/12/cine-este-chef-orlando-zaharia-de-la-chefi-la-cutite-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/99-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-foto-cu-bromania-si-fabiola-fosta-iubita-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_af30de977a8e5c93f6edc606d6d0ea7a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_898574655c4dcb0f5d82a333148b2fd0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_35bd920181445a16200cd21c794490c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_69aa9a32d3157375b12c714d6ffd1f29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_7f52b09d983722c8173342a42ce83dee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-andreea-balan-george-burcea.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/anca-turcasiu.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/03/stefan-popescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/ilona-brezoianu-si-sot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_63be218fcca6ba0ca1686bc98687806e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_8bb38c4e7324a8ae33a872a14fab793a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a4c5e6fb93b9d043cafe306f188b659c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f443ccc1ec9fd2029a9c70c4f634c3e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_716b8fe05fdb0879918f0d9e3031c623.jpg)