Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, vine cu noi dezvăluiri înfiorătoare despre monstrul din Caracal: „Acest nemernic e parte a unei rețele. Nu avea niciun venit, dar făcea, chipurile, taximetrie!”

Publicat pe

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, fetița ucisă cu sânge rece de monstrul din Caracal, nu renunță până nu se face dreptate în tragedia care a îngrozit România. În cadrul emisiunii 'Adriana Nedelea LA FIX', acesta a venit cu dezvăluiri absolut înfiorătoare.

Zilele trecute a ieșit la iveală faptul că Alexandra, fata de 15 răpită, violată și ucisă de Gheorghe Dincă, este nepoata realizatorului de emisiuni Alexandru Cumpanasu, care e totodată președinte al Asociației pentru Implementarea Democrației și președinte al CNMR.

Alexandru Cumpănașu, dezvăluiri șocante despre mosntrul din Caracal

După ce a făcut numeroase dezvăluiri halucinante despre modul în care autoritățile au gestionat tragedia nepoatei sale, Alexandru Cumpănașu a făcut o serie de noi dezvăluiri încredibile la Libertatea, în cadrul emisiunii 'Adriana Nedelea LA FIX'. Întrebat de moderator dacă e de părere că Alexandra a fost victima unei rețele de trafic de carne vie, Alexandru Cumpănașu a venit cu detalii incredibile despre monstrul din Caracal, Gheorghe Dincă: 'Încerc să mă liniștesc și să am capacitatea de a gândi cât de cât obiectiv. Cât pot eu acum. Acest om nu trăia din altceva, făcea asta de ani de zile. Avea o curte de 1000 de metri pătrati. Nu avea niciun venit, dar făcea taximetrie chipurile de ani de zile și eu am convingerea că acest nemernic e parte a unei rețele. Taximetria era acoperirea pentru a răpi aceste fete. Eu cred că a fost folosit de structurile mafiote care îl protejează acum, din zona politică, din zona poliției, Parchetului. De un lucru sunt sigur: îl protejează! Cred ca Dinca lucre cu o retea de proxeneti, iar Politia Locala a inchis ochii'

Alexandru Cumpănașu: 'Nu avem proba IML care se confirme că oasele din acel butoi nenorocit aparțin Alexandrei'

La întrebarea dacă Alexandra mai poate fi în viață, unchiul fetiței a făcut o pauză lungă, după care a venit cu un răspuns: 'Nu există corp. Și dacă nu aș vrea să cred asta, trebuie să cred până când există o probă indubitabilă că a murit. Există proba AND că a fost în casa și mașina acestuia. Nu avem altă probă, nu avem proba IML care se confirme că oasele din acel butoi nenorocit aparțin Alexandrei. Am obligația să sper, și eu și părinții Alexandrei. Mă șochează că vin piste pe care polițiștii le dau dracului!'

De asemenea, Alexandru Cumpănașu a menționat că atât el cât și familia și prietenii sunt amenințați și se fac presiuni asupra lor: 'Clanurile interlope au intrat în vrie, au încercat să îmi intimideze prietenii. Acest tip de intimidare, de influențare a mea și a familiei mele e un lucru care mă ambiționează foarte tare. Mă simt în pericol, da. De fapt, nu eu, nu am teamă de moarte. E vorba despre familia mea.'

Foto: Facebook 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter