Anca Dumitra, alias Gianina din Las Fierbinți, visează la o familie numeroasă. Ce spune despre nuntă: "Nu am fost genul de fetiță care să-și imagineze rochițe de mireasă" / EXCLUSIV

Publicat pe

Actrița Anca Dumitra, Gianina din Las Fierbinți, își dorește să aibă o familie numeroasă, chiar dacă la acest moment nu este implicată într-o relație. Vedeta ne-a dezvăluit că știe foarte bine ce își dorește de la un bărbat și, având în vedere cât de imprevizibilă este, totul poate fi posibil.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Mai demult spuneai că îți dorești 5 copii… Te-ai mai răzgândit odată cu trecerea anilor sau încă te încântă ideea unei familii numeroase?

Mă încântă ideea unei familii numeroase și pentru că eu provin dintr-o familie mare. Dar pentru că anii au trecut, nu știu dacă o să fie chiar cinci, trecerea timpului nu iartă pe nimeni.

Citește și: Elena Ionescu și-a mărit sânii, fără să-și pună silicoane. Metoda inedită la care a apelat:„Nu am avut niciun fel de durere'

Și dacă tot te-am întrebat despre copii, acum sunt curioasă să aflu și despre… viitorul lor tată. Știu că ești discretă în privința asta, dar e greu de crezut că o femeie frumoasă ca tine e singură. Ai un iubit acum?

Am avut numai relații de lungă, lungă durată. (zâmbește) În prezent, sunt singură.

Citește și: Anca Serea a spus totul despre problemele de sănătate pe care le are:„A fost nevoie de o transfuzie de sânge. Am stat internată două săptămâni'

Ce calități ar trebui să aibă un bărbat pentru ca tu să îi spui DA în fața altarului?

Nu am un inventar al calităților pe care ar trebui să le aibă sau nu un bărbat. Da, știu ce vreau, ce-mi doresc. Cu siguranță înțelepciunea și umorul sunt date importante care mi-aș dori să se regăsească.

Citește și: Nicoleta Luciu, de nerecunoscut la 5 ani după ce s-a retras din lumina reflectoarelor.Arată mai bine ca niciodată

Te visezi în rochie de mireasă? Bănuiesc că în adolescență ai visat la asta, ca orice puștoaică. Ți-ai dori o nuntă fastuoasă, ca la carte, sau una discretă, doar în prezența apropiaților?

Nu prea am fost genul de fetiță care să-și imagineze rochițe de mireasă, cel mult îmi imaginam un discurs pentru mult râvnitul Oscar. Habar n-am să-ți spun ce va fi, cum va fi, știu doar că sunt imprevizibilă, deci totul este posibil. (zâmbește)

Citește și: Cine este Gabriel, noul concurent de la Puterea Dragostei.A divorțat în urmă cu doar 2 luni

Anca Dumitra, alias Gianina din Las Fierbinți, visează la o familie numeroasă. Ce spune despre nuntă: "Nu am fost genul de fetiță care să-și imagineze rochițe de mireasă" / EXCLUSIVAnca Dumitra, alias Gianina din Las Fierbinți, visează la o familie numeroasă. Ce spune despre nuntă: "Nu am fost genul de fetiță care să-și imagineze rochițe de mireasă" / EXCLUSIV

Sursa foto: PR, Facebook, Instagram

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter