În urmă cu aproximativ o lună, Anca Serea aducea pe lume cel de-al șaselea copil. Vedeta a fost prezentă într-o emisiune TV alături de soțul ei, unde au vorbit despre botezul micuței Leah.
Anca Serea și Adi Sînă au devenit părinți și sunt foarte fericiți. Familia lor este una numeroasă, dar unită și fericită. Recent, Anca Serea și Adi Sînă au venit împreună în emisiunea lui Măruță de la ProTV, unde au mărturisit că botezul micuței Leah va avea loc în luna noiembrie.
Cei doi proaspeți părinți nu au stabilit toate detaliile despre frumosul eveniment care va avea loc în famlia lor. Artistul a mărturisit că micuța Leah va fi creștinată într-o zi de duminică, iar el și band-ul său vor întreține atmosfera la petrecere.
'Vrem să-l facem anul acesta. Nu am stabilit data. În noiembrie probabil, într-o duminică. Nu am stabilit nimic încă. Avem formație, vin cu band-ul', a declarat Adi Sînă.
Anca Serea și-ar fi dorit ca botezul să aibă loc undeva în aer liber, însă vremea capricioasă din noiembrie nu le permite acest lucru. Proaspăta mămică a mai povestit că va fi un botez pe zi fără prea mulți invitați.
'Mie mi-ar fi plăcut să fie în aer liber, în natură, dar o să fie puțin frig. Mi-ar plăcea să fie un botez pe zi. Va fi ceva foarte intim.', a mărturisit Anca Serea.
FOTO: Facebook