Emoțiile sunt de două ori mai mari pentru George Burcea și Andreea Bălan. Cei doi se căsătoresc religios și o botează și pe micuța Clara Maria. Evenimentul este unul emoționant, iar totul este perfect, așa cum și-a imaginat Andreea Bălan.
Nu doar mirii au emoții, ci și nașii. Monica Davidescu și Aurelian Temișan sunt nașii Andreei Bălan și ai lui George Burcea. Monica Davidescu a purtat la biserică o rochie mov, lungă și cu mâneci largi, în timp ce Aurelian Temișan a optat pentru un costum negru cu dungi albe. Să nu uităm și de mire! George Burcea a ales un costum negru și cămașă albă, care i-a venit ca turnat! O alegere mai bună nici că ar fi putut să facă.
Andreea Bălan a ales o rochie cu trenă pentru biserică, iar părul a ales să-l facă bucle. Buchetul de mireasă al artistei este din trandafiri în nuanțe pastelate și arată senzațional.
Citește și: Primele fotografii cu Andreea Bălan în rochie de mireasă
Ca mărturii, invitații vor primi o brățară cu o aripă de înger, din aur. Nașii și mirii au mers la biserică cu limuzina. Andreea Bălan este foarte emoționată.
Când a ajuns la biserică, Andreea Bălan a fost așteptată de tatăl ei, iar acesta a venit cu un buchet de flori pentru fiica lui. Săndel Bălan este vizibil emoționat, iar acesta a îmbrățișat-o pe Andreea Bălan. Artista a izbucnit în lacrimi atunci când a văzut pe bunica ei: 'Mamaia mea, mamaia mea are 84 de ani și a trăit atât să vină la nunta mea'.
Pentru nunta fiicei lor, mama Andreei Bălan și Săndel au îngropat securea războiului și au stat unul lângă celălalt la slujbă.
Nunta Andreei Bălan a avut loc la Le Chateau – Castelul din inima Capitalei.
Monica Davidescu respectă tradițiile la botezul Clarei Maria
Monica Davidescu și Aurelian Temișan au venit cu cadouri simbolice pentru micuța Clara, așa cum cere tradiția. 'Îți mulțumim Doamne că ne-ai ajutat să ajungem în această casă să luăm un păgân și să aducem un creștin. Acum să facem darurile. Noi luăm copilul de acasă în schimbul unor daruri. Noi ca nași îți dărui… o piatră! Nicio boală nu se atinge de piatră, așa cum nici de tine nu se va atinge nicio boală. Îți dăruim o pâine, ca să fii bună ca pâinea caldă și toată lumea să se înfrupte din cunoștințele tale cum se înfruptă cel înfometat dintr-o pâine. Îți dăruim un borcan cu miere, așa cum vin albinele la miere, așa să vină toți băieții după tine ca să te iubească, pentru că tu vei fi o fată foarte frumoasă. Îți dăruim o cutie de bomboane, așa să fii și tu dulce și să fie toată lumea înnebunită după tine. Îți dăruim și bani, pentru că ai nevoie să mai faci una alta. Acestea sunt ursitorile noastre, ale nașilor.', a spus Monica Davidescu.
Lumănările pe care le-au primit de la nași sunt de-a dreptul speciale. Pe lumânările de la nunta este gravat un mesaj emoționant și este pictată o poză cu Andreea Bălan și George Burcea. ”Să purtați mereu în suflet amintirea zilei în care destinele voastre s-au unit. Să nu uitați promisiunile care v-au apropiat. Să vă acordați respect, să aveți încredere, să fiți prieteni, să vă iubiți. Cu dragoste, vă suntem alături în drumul vostru spre viitor. Ai voștri nași, Aurelian și Monica”, este mesajul emoționant pe care mirii l-au primit cadou din partea nașilor.
Andreea Bălan va avea trei rochii de mireasă
Cele trei rochii de mireasă au fost gândite special de către Andreea Bălan. Artista și le-a ales pentru cele trei momente cheie ale nunții sale: la biserică, pentru valsul mirilor și pentru petrecerea de seară.
‘Trei rochii de mireasă, e suficient, nici nu am timp să mă schimb cu toate. Una va fi la biserică și va avea o trenă foarte lungă și grea. Are modele speciale pe ea. Merg la probă, în fiecare săptămână. E minunat! Stau între rochii de mireasă.
A doua va fi la vals, e specială pentru dans. Nu are trenă, este mai scurtă și despicată să pot să dansez. Ultima este o surpriză, nu este o rochie, e altceva! E o surpriză! Una e alb cu puțin roze, una este alb cu puțin argintiu și cealaltă este argintie.
După nuntă, văd eu ce fac cu rochiile. Le port cumva, le dezmembrez și le port pe scenă’, a mărturisit Andreea Bălan, în exclusivitate pentru VIVA!, înainte cu puțin timp de marele eveniment.
Tatăl Andreei Bălan este prezent la nuntă
De asemenea, frumoasa cântăreață a dezvăluit că tatăl ei va participa la nuntă. Se înțeleg foarte bine acum, momente de tensiuni au trecut.
„Da, vine la nuntă, dar mă deranjează că un singur ziarist pune accent pe treaba asta…Situația este foarte ok, este foarte bună! Ei zic că nu ne-am înțelege, că relația nu ar fi ok.
E totul ok, tata a fost și la botezul celeilalte fetițe și vine și acum. Normal că vine, evident că vine, dar faptul că, de exemplu, nu a fost la cununia civilă, vezi Doamne suntem certați. Nu! NU au fost la cununia civilă nici părinții lui George, nici bunicii, a fost ceva ad-hoc și nu avea sens să chemăm toată familia când semnăm niște acte. Dar la nuntă o să vină tot clanul, toată familia.', a spus Andreea Bălan EXCLUSIV pentru revista VIVA!, înainte cu câteva zile de nuntă.
Aurelian Temișan și Monica Davidescu sunt nașii Andreei Bălan și ai lui George Burcea
Cuplul Aurelian Temișan și Monica Davidescu i-au cununat pe Andreea Bălan și George Burcea. Cei doi soți au fost aleși de către Andreea Bălan deoarece îl cunoaște pe Temi bine, de peste 7 ani.
În plus, soția lui Aurelian Temișan este actriță și are multe în comun cu George Burcea. Andreea Bălan a și recunoscut de ce i-a ales pe cei doi, drept nași de cununie. Se cunosc bine și vin din același domeniu, fapt pentru care au multe în comun și au și ce discuta, des.
'Nașii nostri sunt Aurelian Temișan și Monica Davidescu și ea știe foarte bine tradițiile. Adică ea se va ocupa de toate tradițiile, eu nu le știu, mi-a povestit ceva dar nu am reținut. Dar o să se ocupe ea, pe îndelete. Monica și-a trasat singură sarcinile.
Sunt de 7 ani cu Temi la ‘Te cunosc de undeva!’, suntem deja o familie. Mă bucur că suntem la al paisprezecelea sezon, deja am început filmările în vară. În toamnă apare noul sezon la tv. E cea mai longevivă emisiune de divertisment, mă bucur că se face în continuare.
Noul sezon e bestial pentru că sunt foarte multe cupluri, spre deosebire de celelalte sezoane. O să fie o nebunie. Eu sunt cu Temișan acolo, toată ziua, de atâția ani. De ce nu? Ne înțelegem. Temi a fost lângă mine, de la început. La un moment dat, m-a prezentat, când eram mititică, în emisiunea ‘Ba da, ba nu’. Mă știe de 20 de ani.
Apoi Monica Davidescu și cu George sunt actori, sunt împreună în lumea actoricească, și atunci ne leagă multe lucruri. Mie îmi e greu să comunic cu cineva care nu e din lumea mea, sincer. Mai lucrez în sensul ăsta, să nu mai fiu atât de rigidă la acest capitol, dar nu prea găsesc subiecte sau nu mă interesează să leg prietenii cu cineva care nu e din domeniul meu și cu care mă plictisesc. E oribil!’, a mărturisit Andreea Bălan, în exclusivitate, pentru Interviurile VIVA!, înainte de nuntă.
FOTO: Instagram, Facebook