Brigitte Pastramă vrea să se împace cu fiul ei. Ce condiții trebuie să îndeplinească Robert Sfăt pentru a fi primit în familie: ”Îi dau toate cheile de la toate afacerile mele”

Publicat pe

Brigitte Pastramă face un pas spre împăcare, însă fiul ei, Robert, continuă seria atacurilor la adresa mamei sale. Vedeta a vorbit cu lacrimi în ochi despre situația tenstionată în care se află cu băiatul ei cel mare.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Soția lui Florin Pastramă a ajuns la spital, pe perfuzii, după ce s-a certat cu fiul ei în vârstă de 18 ani. Brigitte Pastramă recunoaște că nu a știut să-i arate lui Robert cât de mult îl iubește, însă precizează că sentimentele sunt foarte puternice pentru acesta, deși el refuză să creadă asta.

'Nu vreau să mă victimizez, eu îmi asum toată vina, și îmi pare rău că nu înțelege că eu îi vreau binele. Vezi?! E urma de la branule. Am făcut și puroi aici. Am fost pe perfuzii. Am leșinat, am picat pur și simplu. Eu cred în băiatul meu, îl iubesc foarte mult, chiar dacă nu am știut să-i arăt lucrul acesta. Atunci când a venit în București, Roby a fost un baiat exemplar, a fost olimpic, a fost locul doi pe țara, mai mulți ani la rând la înot.', a declarat vedeta pentru Xtra Night Show.

Brigitte Pastramă continuă și ea seria dezvăluirilor șocante despre fiul ei și despre problemele pe care acesta le-ar avea încă de când era adolescent. Fosta soție a lui Ilie Năstase susține că a fost nevoită să angajeze paza pentru a-l supraveghea pe Robert.

Citește și: Robert Sfăt, fiul lui Brigitte Pastramă, dezvăluiri din culisele relației cu Ilie Năstase: „Mi-a spus că nu aș avea dreptul să fiu fiul lui, că sunt un golan și că o să fac pușcărie”

„Când intra în clasa a 8-a el fugea de acasă. Noi am luat paza, 24 din 24 de ore ca el sa poata lua Capacitatea. Noi umblam prin baruri ca să atenționăm patronii de Bar, că el are treisprezece ani și că nu au voie să-i dea alcool.”, a mai spus Brigitte.

Brigitte Pastramă le va lăsa toată averea copiilor ei

După ce Robert Sfăt a declarat că mama lui nu vrea să-i dea banii care i se cuvin, Brigitte Pastramă a explicat și motivul pentru care nu vrea să facă acest lucru acum. Vedeta a povestit cu lacrimi în ochi sacrificiile pe care le face pentru cei doi copii ai săi, pentru ca Robert și Sarah ducă o viață bună.

Brigitte Pastramă vrea să se împace cu fiul ei. Ce condiții trebuie să îndeplinească Robert Sfăt pentru a fi primit în familie: 'Îi dau toate cheile de la toate afacerile mele'Brigitte Pastramă vrea să se împace cu fiul ei. Ce condiții trebuie să îndeplinească Robert Sfăt pentru a fi primit în familie: 'Îi dau toate cheile de la toate afacerile mele'

'Mă rog ca Dumnezeu să-i dea înțelepciunea ca astfel încât să aleagă lângă el persoane care să-l influențeze pozitiv. Pentru că eu, daca el ajunge un om capabil, eu îi dau toate cheile de la toate afacerile mele. Eu mă încăpățânez ca el să nu cheltuie banii pe prostii. Trebuie să fie responsabil. Nu mai are voie să facă ce face acum. Eu am luptat ca el să aibă ceva. Nu poate să stea să-mi cheltuie banii, să vină Poliția și să ajung eu la pușcărie pentru alte prostii. Viitorul nu este acolo unde îl caută el. Mie nu-mi place să fiu șantajată. Îmi doresc să fiu mândră de copilul meu. Trebuie să-mi demonstreze că este copilul care merită să-i las, nu să termine tot în 3 zile.', a declarat vedeta.

Brigitte Pastramă deține mai multe afaceri la acest moment și se ocupă singură de toate. Vedeta speră ca Sarah și Robert să-și întemeieze o familie fericită și își dorește ca ambii copii să aibă o viață frumoasă.

'Pentru ce muncesc de la ora 6 dimineața la 10 seara? Nu pentru ca să le las ceva copiilor mei? Dar nu ca să se ducă să-i cheltuie peste noapte sau cu anturajul. Îmi doresc pentru ambii copii să aibă un acoperiș deasupra capului, să aibă o familie. Fiecare părinte își dorește să-și vadă copiii realizați', a spus Brigitte.

Citește și: Robert Sfăt, dezvăluiri dureroase despre perioada în care a dormit în parc: „Aveam momente când cerșeam un leu să îmi iau și eu o sticlă de apă”. Cât de mare este, în realitate, moștenirea care i se cuvine fiului lui Brigitte Pastramă

După ce a văzut interviul cu mama lui, Robert Sfăt nu a fost deloc impresionat de ceea ce a auzit. Tânărul de 19 ani continuă să vorbească și despre investițiile colosale pe care Brigitte Pastramă le-a făcut în intervențiile estetice.

'Are un talent excepțional femeia asta. (…) Eu când m-am mutat în București, zici că era un sistem totalitar. Violența domestică a fost prezentă. Eu nu m-am simțit tratat corect.', a fost reacția lui Robert Sfăt.

FOTO: Facebook

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter