Codin Maticiuc renovează pe cont propriu secția de Oncologie Pediatrică, de la Spitalul Fundeni: ”După etajul 7, mă apuc şi de alte etaje!”

Publicat pe

A fost un băiat de bani gata, așa cum statul român este unul de bani gata. Acum, Codin Maticiuc s-a apucat de lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

A început pe 1 septembrie lucrările de renovare la etajul 7 al Spitalului Fundeni, etaj unde se află secţia de Oncologie Pediatrică.

De început, am început pe 5 septembrie. Când am venit cu muncitorii, încă nu fuseseră mutaţi pacienţii. A, aţi venit? Păi, staţi aşa', povesteşte improbabilul şef de şantier. 

Copil de bani gata. Asta e prezentarea succintă care i se ataşează lui Maticiuc de câte ori e pomenit în lumea mondenă. Între timp, copilul a împlinit 40 de ani şi, când îşi spune vârsta, se dă un pas înapoi, de parcă nici lui nu-i vine a crede.

Renovarea de la Fundeni a fost promisă unei fetiţe internate aici, la camera 702, în decembrie 2016. Umblând să împartă daruri prin saloane, împreună cu îngerii' de la o asociaţie caritabilă, Codin Maticiuc a întâlnit un alt copil căruia Moş Crăciun nu mai avea ce să-i aducă.

CITEȘTE CONTINUAREA PE LIBERTATEA.RO

Codin Maticiuc renovează pe cont propriu secția de Oncologie Pediatrică, de la Spitalul Fundeni: 'După etajul 7, mă apuc şi de alte etaje!'Codin Maticiuc renovează pe cont propriu secția de Oncologie Pediatrică, de la Spitalul Fundeni: 'După etajul 7, mă apuc şi de alte etaje!'
 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter