Ioana Tufaru și soțul ei, Ionuț, au împreună un fiu, pe nume Luca. În curând, familia lor se va mări cu încă un membru, fiica Andei Călugăreanu fiind însărcinată cu al doilea copil, la 48 de ani. Deși sunt căsătoriți de ani buni, nu multă lume știe cum s-au cunoscut Ioana Tufaru și partenerul ei de viață. Iată cum a început povestea lor de dragoste!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Luna trecută, Ioana Tufaru a fost la un spectacol de teatru. Singură, fără să fie însoțită de soțul ei, căci a rămas acasă cu băiatul lor, Luca. Fiica Andei Călugăreanu a stat de vorbă cu jurnaliștii și a povestit, printre altele, cum s-a întâlnit cu partenerul ei de viață.
Ioana Tufaru merge la teatru săptămânal
Ioana Tufaru merge la teatru aproape săptămânal. Fiica Andei Călugăreanu spune că nu poate sta departe de scenă.
„Eu la teatru merg săptămânal aproape, nu prea pot să stau departe de această lume fascinantă unde de altfel uite, m-ați și găsit… Și la teatru în sala de spectacol am ajuns să dau interviuri, nu vezi? (n.r.- râde)', a povestit Ioana Tufaru pentru Wowbiz.
Cum s-au cunoscut Ioana Tufaru și soțul ei, Ionuț
Ioana Tufaru și-a cunoscut soțul în urmă cu mai mulți ani, pe vremea când el lucra la salubritate, iar ea la o florărie, pe timp de noapte. Se pare că bărbatul a cucerit-o cu atențiile lui, căci, după ce au tot vorbit, a început să-i aducă țigări și cafea. Nu a durat mult până cei doi s-au mutat împreună, iar o perioadă au locuit la socrul ei.
„El lucra pe atunci în salubritate și traseul pe care făcea curat trecea fix prin fața florăriei unde lucram eu, de noapte. Se oprea în fața florăriei să fumeze și… azi așa, mâine așa… am intrat în vorbă. Începuse să-mi aducă cafea și țigări când trecea și, așa, din vorbă în vorbă, ne-am îndrăgostit. Și în scurt timp ne-am mutat împreună la socrul meu, în Titan, unde am locuit câteva luni până am plecat', a mai spus ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/coperta-noua-57.jpeg)
Ioana Tufaru e însărcinată la 48 de ani
Ioana Tufaru e însărcinată pentru a doua oară, la 48 de ani. Fiica Andei Călugăreanu a făcut un test de care s-a dovedit a fi pozitiv. Ioana Tufaru recunoaște că nu era pregătită pentru această etapă, dar consideră că dacă s-a întâmplat înseamnă că a fost voia lui Dumnezeu. Ioana recunoaște că fiul ei își dorea un frățior sau o surioară și îi vorbea despre asta. Acum speră să poate duce sarcina la capăt și să nu apară probleme.
„Toată lumea mă întreba dacă îl las pe Luca așa să crească singur? Zic că na, dacă o fi să fie. Și Luca îmi mai spune câteodată că vrea și el un frățior sau o surioară, au fost și lucrurile așa cum au fost, dar uite că se pare că s-a întâmplat minunea. A trimis-o Dumnezeu. Sunt însărcinată! Prima dată am crezut, ținând cont de vârstă, că eu fac 48 de ani în decembrie, că or fi ceva semne că se termină perioada lunară. Nu a fost așa„, spune Ioana Tufaru pentru sursa citată.
FOTO: Arhivă VIVA!