Cum l-au surprins colegii de la „Ramon 2” pe Pavel Bartoș, de ziua lui de naștere. Actorul a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani. El filmează în Oradea pentru producția „Ramon 2 – Filmul de Crăciun”. Deși se află departe de casă, prezentatorul de televiziune s-a bucurat de o surpriză emoționantă din partea colegilor lui de breaslă.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Pavel Bartoș a sărbătorit împlinirea vârstei de 50 de ani, dar nu în Capitală, ci la Oradea, acolo unde filmează pentru „Ramon 2 – Filmul de Crăciun'. Departe de prietenii apropiați, actorul a avut parte de o surpriză plăcută din partea colegilor de platou, care l-au răsfățat cu prăjituri și mâncăruri delicioase, făcându-l să se simtă cu adevărat special de ziua lui de naștere.
Cum l-au surprins colegii de la „Ramon 2' pe Pavel Bartoș, de ziua lui de naștere
Pavel Bartoș a avut parte de o surpriză emoționantă de ziua lui de naștere, la împlinirea vârstei de 50 de ani, când colegii de platou de la „Ramon 2' i-au pregătit o petrecere deosebită. Actorul a fost surprins de echipa de filmare cu prăjituri și mâncăruri delicioase, iar gestul lor l-a impresionat profund.
Ziua de naștere l-a prins însă departe de casă, la Oradea, unde actorul filmează pentru continuarea filmului „Ramon'. Deși distanța și aglomerația programului de filmare nu i-au permis să petreacă alături de prietenii apropiați, colegii l-au făcut să se simtă înconjurat de dragoste și apreciere. Și fiicele lui, Rita și Sofia, au fost alături de el în această zi specială.
„Uite așa se începe o zi de naștere… cu filmare', a spus actorul în videoclipul pe care l-a postat pe pagina lui personală de Instagram, la secțiunea InstaStory.
Chiar dacă ziua lui de naștere a fost petrecută pe platourile de filmare, el s-a bucurat din plin de surpriza colegilor și cu siguranță își va aminti cu drag de această zi specială.
Actorul filmează în Oradea pentru „Ramon 2 – Filmul de Crăciun'
„Ramon', primul film al lui Pavel Bartoș, a fost un adevărat succes, reușind să cucerească atât publicul din cinematografe, cât și pe cel de la PRO TV. În luna decembrie a anului trecut, pelicula a fost difuzată la televizor, iar peste 1,2 milioane de români s-au uitat cu sufletul la gură la povestea îndrăgitului personaj.
În urma acestui succes, prezentatorul TV a decis să continue aventura „Ramon' cu o continuare mult așteptată, și anume „Ramon 2 – Filmul de Crăciun', care se filmează în prezent la Oradea și în București.
Filmările au loc între 9 și 24 ianuarie 2025, iar pe lângă Pavel Bartoș, alături de el pe platou se află actori talentați precum Bogdan Farcaș, Carmen Tănase, Smiley, Paul Ipate și multe alte nume celebre.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/01/001-cover-24.jpg)
Pavel Bartoș e mândru de fiicele lui
În luna decembrie a anului trecut, într-un interviu emoționant pentru revista VIVA!, Pavel Bartoș a făcut declarații despre fetele lui, Eva (18 ani), Rita (15 ani) și Sofia (10 ani). Celebrul actor e mândru de fiicele lui și vorbește de ele ori de câte ori are ocazia.
„Sunt ocupați cu școlile (n.r.: copiii), ne pregătim pentru sărbătorile care vin în curând. E sărbătoarea noastră preferată. Ce să spun? În rest, ne bucurăm că suntem sănătoși', a spus prezentatorul atunci pentru VIVA!.
Sursa foto: Facebook/ Instagram