Delia, nașă pentru a doua oară. Cum s-a îmbrăcat artista la botezul nepoțelului său

Publicat pe

Duminică a avut loc botezul lui Bogdan, fiul surorii Deliei. Artista a fost nașă pentru a doua oară, pentru că tot ea a botezat-o și pe micuța Jessica. În ziua cea mare, nașa Delia a atras toate privirile cu ținuta sa.

Oana Matache a fost foarte liniștită la botezul băiețelului său, Bogdan. Sora Deliei a mărturisit că de data aceasta nu s-a mai complicat cu chestii inutile și a făcut totul ca la carte, astfel că evenimentul a fost unul foarte reușit.

„În 2 ani, nuntă, botez, 2 nașteri, alt botez, nu mai reprezintă așa un factor de stres. A fost foarte drăguț, foarte relaxant…Copil a fost foarte cuminte, acum nu mai vrea să cooperez, mergem acum să ne relaxăm. E deja al doilea botez, suntem ok, ne-am concentrat pe ce trebuia, ne-am organizat bine și a fost ok. A fost foarte liniștit, chiar i-a plăcut foarte mult, a și râs după ce a băut lingurița de vin, dar acum este un pic supărat.
Jessie a luat ca atare evenimentul și s-a plimbat prin biserică, a tras de chestii pe acolo, ce putea să facă un copil de 1 an jumate.

Acum doarme în mașină. Am fost foarte relaxați toți, e ca o duminică în care mergi la biserică, doar că foarte specială, dar stres 0. Atunci ne-am stresat foarte rău pe tot felul de chestii. Acum a fost foarte relaxat, l-am lăsat în piciorușele goale, nu ne-am mai stresat cu chestii inutile.
Mama e foarte activă, mă ajută, a culcat-o pe Jessie. A stat cu cea mică. Mergem acasă să lăsăm o parte din invitați, ne schimbă, ne aranjăm și mergem la petrecere'
, a spus Oana Matache, la Antena Stars.

După slujba de botez a bebelușului, au mers la un restaurant din Capitală, unde au petrecut. De data aceasta, Oana a ales ca sora ei să nu mai cânte la petrecere, dar nici alte trupe nu au fost invitate. Sora Deliei a explicat motivul pentru care nu a vrut să aibă muzică la botezul lui Bogdan. Se pare că aceștia au dorit să fie liniște ca să poată socializa cu invitații.

Ca de obicei, Delia a atras toate privirile la eveniment. Artista a purtat o rochie lungă neagră cu motive florale românești.

FOTO: Instagram

Delia, nașă pentru a doua oară. Cum s-a îmbrăcat artista la botezul nepoțelului săuDelia, nașă pentru a doua oară. Cum s-a îmbrăcat artista la botezul nepoțelului său
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter