Ilie Năstase a vorbit despre momentul memorabil în care l-a întâlnit pe starul mondial Diego Maradona, care a încetat din viață la 60 de ani, în urma unui atac de cord. Tenismenul român își amintește că l-a cunoscut pe Diego Maradona. Cei doi s-au cunoscut la turneul de tenis de la Roma.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Ilie Năstase și-a amintit despre întâlnirea cu Maradona și l-a descris ca fiind inegalabil și de neatins. Tenismenul a fost șocat de moartea marelui star.
Ilie Năstase s-a întâlnit cu Maradona pe când argentinianul juca pentru Napoli: „L-am cunoscut la un turneu la Foro Italico, el era mai tânăr decât mine. Mai demult… Era tânăr, cred că avea vreo 20 şi ceva de ani.
A venit la Roma, pentru că ei jucau acolo pe Olimpico. Îi plăcea tenisul. Asta este, ne vine rândul fiecăruia… Dar păcat că aşa de repede. Mai multe legături nu am avut cu el, dar am văzut că era prieten cu Vilas, a jucat şi cu Del Potro. Îmi pare rău. Dumnezeu să-l ierte!', a reacționat Ilie Năstase după ce Diego Maradona s-a stins din viață.
Ilie Năstase: „Nu se atingea nimeni de el!'
Talentul lui Diego Maradona l-a impresionat pe Ilie Năstase, care a spus că nu exista termen de comparație între starul mondial și alți fotbaliști.
„Cum naiba să nu îmi placă de el!? Dar părerile astea, cu care a fost cel mai bun nu îşi au rostul. Fiecare a fost cel mai bun în perioada lui. Cruyff a fost cel mai bun în perioada lui, Maradona, Pele la fel, fiecare în perioada lui.
Aşa este şi acum, cu Ronaldo şi Messi şi tot aşa. Dar nu trebuie să îi comparăm! Maradona a fost special, pe timpul ăla nu se atingea nimeni de el, nu avea concurenţă, era unic. Trecea ca prin brânză prin toţi jucătorii. Să ne uităm la meciul cu Anglia (n.r. – Maradona a purtat Argentina spre victorie, scor 2-1 în sferturile Mondialului din Mexic) şi nu mai trebuie să ne uităm la nimic altceva', a fost mesajul memorabil transmis de Ilie Năstase pentru ProSport.
Diego Maradona a fost înmormântat la Buenos Aires
Diego Armando Maradona a fost înmormântat joi seară, în cadrul unei ceremonii private, într-un cimitir din Buenos Aires. Ceremonia a avut loc la capătul unei zile în care zeci de mii de suporteri au trecut pe la căpătâiul lui, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Înghesuiala a fost atât de mare, încât la un moment dat s-a creat o busculadă, iar forțele de ordine au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene.
Dricul care a transportat sicriul acoperit cu drapelul argentinian a părăsit Palatul prezidenţial situat în centrul istoric al Buenos Aires-ului, îndreptându-se către cimitirul Jardin Bella Vista, unde Maradona a fost îngropat într-un cavou al familiei sale