Legătura neștiută dintre Alina Eremia și iubitul lui Sore: ”Ea l-a cunoscut prima pe Mircea”

Publicat pe

La aproape 30 de ani, Sore are o familie frumoasă, un iubit care îi este alături în orice situație și o frumusețe de fetiță, Erin. Dar niciunul din aceste lucruri nu ar fi fost posibil fără ajutorul unei alte artiste celebre: Alina Eremia. Ea e cea care i-a făcut cunoștință lui Sore cu Mircea, schimbându-i astfel viitorul. Iată cum s-au petrecut lucrurile.

Sore va împlini în toamnă 30 de ani, dar schimbarea prefixului nu îi aduce nicio angoasă, pentru că artista are deja tot ce și-a dorit. Are o carieră în muzică, dar și o familie extrem de frumoasă: partenerul său, Mircea, de profesie avocat, și fetița lor, Erin, în vârstă de trei ani.

Coperta VIVA! iulie

Coperta VIVA! iulie

Cum i-a făcut Alina Eremia cunoștință lui Sore cu iubitul ei

Nu am fi vorbit azi despre frumoasa familie a lui Sore dacă acesteia nu i-ar fi ”aranjat” viitorul o bună prietenă. Întâmplător, celebră. Nu multă lume știe, dar cea care i-a făcut cunoștință lui Sore în urmă cu cinci ani, cu actualul partener, Mircea, este Alina Eremia. Gândindu-se că cei doi s-ar potrivi și ar forma un cuplu drăguț, artista a pus la cale o întâlnire.

A fost un Hitch priceput, trebuie să recunosc. Ea l-a cunoscut prima pe Mircea, printr-un prieten comun, iar el a întrebat de mine. Îmi aduc aminte că mi-a trimis niște poze cu el și a și fixat o întâlnire pentru următoarea zi. Eu sunt destul de reticentă, nu-mi place să cunosc oameni noi ”cu forța”, însă atunci ceva m-a împins să spun da și iată că cinci ani mai târziu, tot fericită și cu un super copil. Deci, mulțumesc, Alina”, ne-a povestit Sore în numărul de iulie al revistei VIVA!. De atunci au trecut cinci ani, iar Sore și Mircea, deși încă nu s-au căsătorit, sunt extrem de fericiți împreună.

Foto: Instagram, Libertatea

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro