Cum i s-a schimbat viața lui Marcel Pavel după ce a suferit de COVID-19: "Am avut două nopți cumplite şi am avut sentimentul că m-am trezit din ghearele morții" / EXCLUSIV

Publicat pe

Un moment de ghinion a fost de ajuns ca viața lui Marcel Pavel să se schimbe la 180 de grade, așa cum nici nu-i trecea prin minte că se poate întâmpla. Învingător într-o luptă aprigă, în care i s-a oferit o nouă șansă, artistul are puterea să recunoască faptul că nimic nu va mai fi ca înainte. De acum, grija pentru propria persoană și pentru familie i-a restabilit ordinea priorităților și e convins că, până la urmă, totul va fi bine!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Știu  că  ești  un  om  credincios  și  aș vrea să te întreb cum a fost relația cu Dumnezeu, în ultima perioadă. L-ai bombardat cu  întrebarea „de ce? sau ai crezut  în voia Lui, ai simțit că te protejează de Sus?

Eu sunt mereu cu Dumnezeu, toți suntem mereu cu Dumnezeu, de când ne naştem şi până la moarte, nu trebuie să existe o pauză! Nu am cum să îi reproşez eu ceva Lui, ci doar să îi mulțumesc că mi-a fost şi că îmi este alături! A fost un moment de neatenție din partea mea, eu, care mă protejam mereu de aerul condiționat sau de orice condiții neprielnice, nu ştiu cum s-a întâmplat, dar, cu câteva zile înainte de a se petrece infectarea, nu am mai fost la fel de atent. Iar momentul de neatenție m-a costat scump. Lui mă rog în fiecare zi, simt că mă sprijină şi mă ajută mereu, aşa că nu mă închin doar când am nevoie, ci pentru că aşa simt. Zilnic mă rog pentru familia mea şi pentru omenire, în general, pentru sănătatea noastră şi a Pământului acestuia, care este superb, şi nu exagerez. Nu sunt habotnic, ci sunt mereu alături de Dumnezeu, şi El alături de mine; dovada cea mai bună este faptul că noi vorbim acum.

Marcel, o să-ți adresez o întrebare poate dură… Dar, în perioada în care ai fost internat, când te-ai simțit cel mai rău, te-ai gândit că… poate veni sfârșitul, în orice moment?

Da, într-adevăr, am avut două nopți cumplite şi am avut cumva sentimentul că m-am trezit din ghearele morții. Dar Dumnezeu m-a ajutat şi am scăpat şi nu pot decât să îi mulțumesc pentru asta!

Dincolo de suferința fizică, ce ți-a fost cel mai greu în toată perioada, de când ai aflat că suferi de COVID-19? Copiii ce au știut despre starea ta de sănătate?

Toată această perioadă m-am gândit la familia mea şi m-am rugat să fie ei sănătoşi. Mulțumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de ei şi că ne-a ajutat pe toți să depăşim aceste momente! Copiii cei mari au conştientizat foarte bine situația în care ne aflam, iar pe Yuvenalia am încercat să o ținem cât mai departe de probleme, pentru că este încă micuță. Sigur că a ştiut că tati este la spital, ştie despre această boală şi despre faptul că trebuie să avem foarte mare grijă şi să ne protejăm cât putem noi mai bine, iar bucuria când ne-am revăzut a fost cu atât mai mare.

Știu că infectarea cu noul coronavirus a venit la pachet și cu alte probleme medicale. Spune-mi cum este regimul tău de viață, acum, și în ce măsură trebuie să te mai domolești, privind cariera și viața artistică…

Foarte bună întrebarea ta! Într-adevăr, mi-am propus să am mult mai multă grijă de mine, să am un stil de viață cât mai sănătos şi mai echilibrat, mai ales că diagnosticul meu a presupus un tratament foarte dur. Ca stil de viață, încerc să mă autocontrolez, pentru că, odată cu această perioadă, am descoperit faptul că sufăr şi de hipertensiune, lucru pe care nu l-am ştiut înainte şi pe care încerc să îl țin cât mai bine sub control – îmi verific zilnic tensiunea, de două ori. De felul meu, mi-a plăcut mereu să fiu un spirit liber, să mă distrez cu prietenii mei şi sigur că acum am anumite restricții, pe care încerc să le respect cât mai bine. Am un regim echilibrat şi încerc să am măsură în toate. Zilele acestea am încercat să îmi încarc cât mai mult bateriile alături de familia mea, să petrecem timp de calitate împreună, în natură, în zone cât mai liniştite şi mai frumoase.

Cum i s-a schimbat viața lui Marcel Pavel după ce a suferit de COVID-19: "Am avut două nopți cumplite şi am avut sentimentul că m-am trezit din ghearele morții" / EXCLUSIVCum i s-a schimbat viața lui Marcel Pavel după ce a suferit de COVID-19: "Am avut două nopți cumplite şi am avut sentimentul că m-am trezit din ghearele morții" / EXCLUSIV

Sursa foto: Facebook, Hepta

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter