Mesajele triste transmise de vedetele din România, după moartea lui Alain Delon. Loredana l-a și cunoscut: „De când l-am văzut prima dată într-un film, l-am adorat! Talentul, ochii, vocea, zâmbetul irezistibil au fascinat și inspirat atât de mulți oameni din întreaga lume!”

 Matei Bianca
.

Vestea că Alain Delon s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani a întristat o lume întreagă. Vedetele din România au transmis mesaje triste, după moartea celebrului actor francez. Printre acestea se numără Loredana Groza, Dan Negru, Amalia Năstase, Mircea Radu, Andreea Berecleanu, dar și mulți alții. Toată lumea l-a apreciat, deoarece a impresionat prin talentul său și a avut o carieră de milioane.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI

Mesajele triste transmise de vedetele din România, după moartea marelui actor Alain Delon. Loredana Groza a avut onoarea de a-l întâlni pe actor. Ce au scris vedetele din țara noastră pe rețelele de socializare.

alain1alain1

Citește și: Ce scrie în testamentul lui Alain Delon. Cei trei copii ai săi nu vor avea cote egale din impresionanta avere a marelui actor / În trecut, frații s-au acuzat de manipulare și abuz și s-au certat pe averea tatălui lor

Citește și: A murit Alain Delon. Actorul francez de 88 de ani a jucat în aproape 100 de filme și a fost un simbol al cinematografiei mondiale

Citește și: Ce relație are Camelia Șucu cu fiicele ei, Ioana și Cristina: „Aș vrea să merg cu ele în cluburi. Mi s-a întâmplat ceea ce nu mi-am propus neapărat, să creștem împreună”

Citește și: Loredana Groza, superbă la gala VIVA! 25 de ani, într-o rochie scurtă și perfect mulată. S-a pozat alături de Cătălin Botezatu și par două vedete de la Hollywood

Mesajele triste transmise de vedetele din România, după moartea marelui actor Alain Delon

Lumea filmului este în doliu, după ce vestea morții legendarului actor Alain Delon a fost făcută publică. În România, numeroase vedete și personalități din industria cinematografică au transmis mesaje emoționante pe rețelele de socializare, exprimându-și durerea și recunoștința pentru ceea ce marele actor a lăsat în urma lui.

Mesajele de condoleanțe și amintirile legate de cariera strălucitoare a lui Alain Delon continuă să curgă din partea vedetelor și a fanilor din întreaga lume, nu doar din țara noastră. Actorul francez, considerat un adevărat simbol al filmului, va rămâne pentru totdeauna în inimile celor care l-au admirat și respectat.

Loredana Groza l-a cunoscut pe marele actor

Loredana Groza l-a cunoscut pe Alain Delon în urmă cu 7 ani. Acum, celebra cântăreața a publicat pe rețelele de socializare o imagine cu ea și cu marele actor, dar a și scris un mesaj emoționant despre acesta.

„Am avut marele privilegiu să-l întâlnesc pe Alain Delon în 2017. De când l-am văzut prima dată într-un film, l-am adorat! Talentul, ochii, vocea, zâmbetul irezistibil au fascinat și inspirat atât de mulți oameni din întreaga lume! Condoleanțe iubitului său, fiului său! Adio! Odihnește-te în pace!', a scris vedeta pe Facebook.

Ce alte mesaje au mai transmis vedetele din țara noastră, după ce Alain Delon s-a stins din viață

Pe conturile lor personale de pe platformele de socializare, Dan Negru, Amalia Năstase, Mircea Radu și Andreea Berecleanu au transmis mesaje triste și de condoleanțe, după moartea marelui actor Alain Delon.

„Când Piersic a împlinit 80, Alain Delon avea 81 și amândoi jucau în aceeași piesă , „Străini în Noapte', unul în România, celălalt în Franța. Printr-o minune am reușit atunci ca Alain Delon să fie surpriza lui Piersic la aniversarea de 80 de ani. Doar că eu am fost veriga slabă si n-am putut sa-mi conving șefii că întâlnirea lui Piersic cu Delon ar fi fost memorabilă. Lui Florin nu i-am spus niciodată despre ratarea întâlnirii cu Delon si sper să nu citească rândurile astea. Regretul pentru o oportunitate neglijată este unul din iadurile vieții. Eșecul meu de atunci să vă fie lecție! Am renunțat prea ușor la luptă! Cel care știe să facă lucruri va avea mereu o slujbă, iar cel care nu știe îi va fi mereu șef.

Sebastian Papaiani mi-a povestit cândva că seria „BD la munte si mare' trebuia să aibă mai multe episoade, doar că un șef a decis să întrupă seria și atât a fost… „S-ar fi putut întâmpla' sunt printre cele mai triste cuvinte ale existenței noastre', a transmis Dan Negru.

„A murit Alain Delon. Nici n-avea de ce să mai stea, pentru el nu mai era nimic de văzut. De altfel, abia aștepta să plece de aici, a și declarat asta… Odată cu el s-a îngropat un timp din care și eu am apucat să fac parte – am să vorbesc mai jos despre asta, simt s-o fac acum, nu vă țin mult.

Am copilărit cu expresia „e frumos ca Delon', cu filmele lui și cu fotografiile de pe coperta revistei Cinema. Am și acum în fața ochilor cojocul din vitrina unui Shop sub care era scris „Alain Delon' și prețul în valută. În vremea lui, bărbații aveau cuvânt de onoare și nu se sfiau să complimenteze femeile. Ei, bărbații ăia, erau învățați de mici că femeilor le place să audă uneori chiar mai des și chiar mai mult decât să vadă. Iar ele, acele femei, știau să răspundă cu un zâmbet, cu o privire sau să pună la punct pe oricine se dădea zmeu fără să fie. Iar noi, copiii de-atunci, citeam pe rupte cărți de aventuri, știam să scuipăm printre dinți, iar jignirile se rezolvau simplu, într-o pauză, în spatele școlii.

Nu existau amenințările cu moartea de pe pachetele de țigări și nici instanțe cu reguli sterpe „Pentru sănătatea copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp cu el' și „Evitați consumul în exces de zahăr și grăsimi'. Nu, legile astea nu existau, pentru că lumea nu era tâmpită, știa ce să facă și cât îi trebuie. Da, pe-atunci era foarte diferit. Mai ales oamenii care erau altfel, priveau viața în ochi, n-o trișau și nu căutau să o înțeleagă. Bărbații și femeile și noi, copiii din vremea lui, am știut să trăim. Iar Alain Delon, în felul lui, ne-a arătat cum se face asta', a scris Mircea Radu pe Facebook.

„Fie că vorbim de secvente din filme sau din viata reala, el tot ca-n filme arată. Și în vacanțe, pe stradă, avea un magnetism care venea din spiritul lui, din privire, din replică, din tot ce exprima. Din acest motiv atunci când era întrebat despre frumusețea lui, ori era fâstâcit în răspunsuri, ori tăios și ferm, ori ironic. El a fost Alain Delon, nu doar un actor genial, dar și un bărbat interesant, fascinant, mai presus de imaginea simbol', a precizat Andreea Berecleanu.

„Cel mai frumos bărbat pe care l-am întâlnit vreodată. Nu e prea fericită poza, dar nu mai știu pe unde e originalul. Ochii aceia erau ceva de neuitat pentru cei care-l întâlneau, îți rămâneau în sulfet. Cel mai modest, cel mai normal om, cel mai patriot francez. Franța a pierdut un enorm suflet. Dumnezeu să-l odihnească în pace', a scris Amalia Năstase pe Instagram.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton