Mihai Bobonete a fost la un pas de moarte în furtuna din Halkidiki: ”În ultima secundă ne-am ridicat”

Publicat pe

Mihai Bobonete se afla cu familia în Halkidiki atunci când s-a dezlănțuit furtuna. Îndrăgitul actor a fost la un pas de moarte și a povestit ce s-a întâmplat. În urma furtunii din Halkidiki, șase persoane și-au pierdut viața.

O furtună puternică a început azi noapte în nordul Greciei, în zona Halkidiki, iar în urma acesteia, șase turiști și-au pierdut viața. Printre morți se află și doi români.

Mihai Bobonete, actorul din 'Las Fierbinți', se afla cu familia în vacanță atunci când a început furtuna. Actorul a povestit cum și-a văzut moartea cu ochii, dar și cum au fost luați prin surprindere de furtuna din Halkidiki.

„Ce să vă mai spun?

Nenorocire, așa ceva am mai văzut cu ochii mei, la Făcăieni prin 2000 și puțin, când împreună cu finul meu, am fost luați pe sus de prima tornadă făcută publică de pe la noi.

Aici în Grecia am fost la un pas să o mierlim, pentru că tot insistam să stăm pe terăsuca aia și să vedem ce se aude ca un șuierat așa… În ultima secundă ne-am ridicat și ne-am adăpostit.

Horror a fost, vânt cu peste 120km/h, ploaie extremă, copacii căzuți, acoperișuri smulse, garduri căzute, mașini luate pe sus, plajă nici nu zici că a fost…

Acum suntem bine, să sperăm că nu se întoarce.

Continuăm…'a scris Mihai Bobonete pe una dintre rețelele de socializare.

Romanița Iovan, printre turiștii surprinși de furtună în Halkidiki

Printre turiștii surprinși de teribila dezlănțuire a naturii din Halkidiki s-a aflat și creatoarea d emodă Romanița Iovan, care ulterior a povestit prin ce a trecut în acele momente.

„Nu vă vine să credeţi ce e aici! Noi eram cu tortul şi şampania, dar apoi am fugit în hotel. Ne aşteptam la furtună, dar nu la o aşa intensitate', a declarat Romanița Iovan, potrivit Spynews.

FOTO: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro