Olivia Addams și-a asumat relația cu Dali, noua ei iubită. Gestul sincer al cântăreței a fost făcut chiar în ziua lansării noii sale piese, „Mă întorc la tine', și a stârnit numeroase reacții în mediul online. Vedeta a publicat un videoclip emoționant pe platforma de socializare TikTok. Iată cine este și cum arată tânăra de care s-a îndrăgostit artista!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Olivia Addams și-a asumat public relația cu o femeie, spre surprinderea fanilor ei de pe rețelele de socializare. Artista a dezvăluit că trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Dali, o tânără dansatoare, alături de care pare mai fericită ca niciodată. Gestul sincer al cântăreței a fost făcut chiar în ziua lansării noii sale piese, „Mă întorc la tine’, și a stârnit numeroase reacții în mediul online.
Cuprins
Olivia Addams și-a asumat relația cu Dali, noua ei iubită
Olivia Addams (28 de ani), una dintre cele mai îndrăgite voci ale muzicii pop din România, și-a surprins recent fanii după ce a făcut publică relația cu noua ei iubită, Dali, o tânără dansatoare. Artista a ales să-și oficializeze povestea de dragoste chiar în mediul online, odată cu lansarea piesei „Mă întorc la tine’.
Cântăreața, care pare mai împlinită ca niciodată, a postat un videoclip emoționant pe platforma de socializare TikTok, în care apare dansând, îmbrățișându-se și zâmbind alături de Dali. Imaginile au stârnit un val de reacții în rândul fanilor: de la mesaje de susținere, până la comentarii mai rezervate sau chiar surprinse de noua direcție asumată public de vedetă.
„Nu e nimic mai frumos decât doi oameni care se iubesc’; „Ador! Lăsați hate-ul. Ador să văd două persoane cu iubire. Așa să tot continue’; „Fix la tine nu mă așteptam’; „Sunt în stare de șoc!’; „Sunt singura care află chestia asta acum??? Chiar nu aș fi crezut’, sunt doar câteva comentarii pe care artista le-a primit la postarea sa de pe TikTok.
@oliviaaddams
Dali, partenera de viață a artistei, este o prezență carismatică, cu trăsături expresive și un stil aparte, care pare să completeze perfect energia și sensibilitatea ei. Dansatoare profesionistă, Dali a fost observată în mai multe colaborări din zona artistică și coregrafică, dar odată cu apariția în viața artistei, ea a intrat rapid în lumina reflectoarelor.
Citește și: Olivia Addams, operație neașteptată. Cum s-a fotografiat pe patul de spital: „Trăiesc’
Cine este Dali, iubita artistei
Dali, iubita Oliviei Addams, are frumoasa vârstă de 26 de ani și este deja familiarizată cu lumea showbiz-ului românesc. Ea face parte din cunoscuta trupă Golden Boy Society și s-a remarcat printr-o apariție memorabilă în sezonul 11 al emisiunii „Chefi la cuțite’ de la Antena 1.
În cadrul show-ului, Dali s-a descris într-un mod inedit, spunând că este „singurul băiat al lui Alex Velea care nu e băiat’.
„Sunt Dali, am 24 de ani, sunt din București, sunt artist. Pentru cei care nu știau sunt fată, s-a deslușit misterul. Cumva, întotdeauna în capul meu, nu m-am văzut niciodată ca o fată. Încercam să fiu fată, dar mi-era atât de greu. Parcă n-aș fi fost eu. Pentru că mi se părea că sunt diferită și nu știam cum să fac așa cum trebuia și cum voia lumea, eu nu voiam’, a povestit ea atunci în testimonialele de la „Chefi la cuțite’.
Dali: „În momentul de față toată lumea știe despre orientarea mea sexuală’
Când a participat la „Chefi la cuțite’, Dali a vorbit despre despre orientarea ei sexuală și a explicat că nu se ascunde niciodată să discute liber despre acest subiect, deoarece face parte din ea.
„Interacționând cu bărbați, mi-am dat seama că eu nu mă pot lega de ei în niciun fel. Nu mă atrăgeau, așa că la un moment dat am zis: asta sunt, așa mă cheamă. Vreți? Bine. Nu? La revedere. În momentul de față toată lumea știe despre orientarea mea sexuală. Inclusiv ai mei. Nu mă ascund, vorbesc deschis. Așa te naști și n-ai ce să faci. Și ai două variante: ori să faci ca mine și să nu-ți pese de părerea lumii, să fii fericit și să-ți trăiești viața, ori să adopți standardul și să suferi’, a mai adăugat Dali atunci.
Sursa foto: Facebook/ TikTok/ Instagram