Galerie foto Cu ce se ocupă fiul lui Leo Iorga în prezent. Edy Iorga s-a reprofilat, după destrămarea trupei Amicii: „Nu mai apar pe scenă să cânt, mă simt mai confortabil în…”
Galerie foto Cu ce se ocupă fiul lui Leo Iorga în prezent. Edy Iorga s-a reprofilat, după destrămarea trupei Amicii: „Nu mai apar pe scenă să cânt, mă simt mai confortabil în…”
Galerie foto Ce obicei respectă Jean de la Craiova cu sfințenie, de 30 de ani, înaintea fiecărei cântări: "Îmi dă mare ambiție". Ce superstiții mai are manelistul
Galerie foto Cum reușește Tudor Chirilă să comunice eficient cu copiii săi și să prevină conflictul dintre generații: „Dacă vrei să te asculte, nu trebuie să fii străin de jocurile lor”
Galerie foto Când are loc botezul Aidei, fetița Laurei Cosoi: „Urmează să plec cu familia mea într-o mică vacanță, apoi urmează botezul”
Galerie foto "El s-a îndrăgostit de cineva și avea o relație în timpul căsniciei. Am aflat pentru că ea m-a sunat și mi-a spus”. Cum a aflat Catrinel Sandu că era înșelată, în timpul căsniciei cu Gabriel Trifu
Galerie foto Răzvan Simion a împlinit 44 de ani și și-a sărbătorit ziua de naștere în vacanță, în Bali. Ce urare emoționantă i-a făcut soția lui, Daliana Răducan: „Îți sunt alături, te susțin, te respect și te prețuiesc”
Galerie foto Guess Who, prins în toaleta Festivalului Untold cu un plic ce conținea o substanță albă, considerată suspectă: „Deținea un plic transparent cu...” / Anul trecut, cântărețul a condus sub influența substanțelor psihoactive
Galerie foto Radu Vâlcan, discuție aprinsă cu Andrei Rotaru, la Insula iubirii: „Îmi dau seama că tu ești singurul actor din propria ta piesă de teatru și, culmea, ești și personajul negativ!”
Galerie foto Geta Sterp este însărcinată și a publicat primele poze cu burtica de gravidă: ”Puișorule! În curând te vom ține în brațe, te vom alinta și...”
Galerie foto Ioana Ginghină a spus despre Cristi Mitrea că este cea mai prefăcută vedetă din România: „Am mai văzut eu niște chestii pe aici, prin culise, când venim pe aici...”
Galerie foto Mihaela Cambei, medaliată cu argint la haltere, la Jocurile Olimpice, a vrut să renunțe la sport, din cauza bullying-ului. Florin Cambei, tatăl campioanei: „A avut probleme la Onești, toți îi ziceau că e țărancă din Dofteana. Plângea când venea acasă!”
Galerie foto Marcel Andrei a renunțat la job-ul de ospătar în Tenerife ca să vină la Insula Iubirii și să devină celebru! Și i-a reușit: acum are contracte de imagine și concerte tot anul
Galerie foto Cât de mari au crescut copiii Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur. Kadri și Roxana au 9, respectiv 12 ani. Cei doi au fost surprinși în timp ce culegeau fasole și roșii din grădină
Galerie foto Cristina Rotaru și ispita Diandra Moga, replici acide la Insula iubirii. Ce și-au reproșat, după ce Andrei Rotaru a înșelat-o pe soția lui: „Eu nu mai am nimic de discutat! Să vorbească cu tine, Radu”
Galerie foto Gabriela Lucuțar îl acuză pe fostul soț, Romeo Lucuțar, că a bătut-o: „Au existat și o ceartă și o agresiune, chiar în fața copiilor”. Regina Întunericului, declarații cutremurătoare, după o căsnicie de 20 de ani
Galerie foto Prima imagine cu fiica Alinei Ceușan: „Ai fost așteptată, fetiță mică, și ești deja atât de iubită...”. Ce nume unic i-a pus și ce semnifică
Galerie foto A murit Patrice Laffont, fostul producător și prezentator Fort Boyard: "Bunăvoința și jovialitatea lui au încântat generații de telespectatori" / Mesajul transmis de președintele Franței, Emmanuel Macron
Galerie foto Bianca Drăgușanu, întâlnire de gradul zero cu Gabi Bădălău și Alex Bodi. Ce s-a întâmplat când au dat nas în nas la sala de sport
Galerie foto Sora cea mică a Lidiei Buble, Lorena, s-a căsătorit! Ce sfat i-a dat artista: „E din propria experiență, foarte important! În viață, tu și bărbatul tău...” / Primele imagini de la cununia civilă
Galerie foto Ce gest emoționant face Eva Zaharescu de ani buni pentru mama ei, Andreea Berecleanu: „De când e mică, chiar foarte mică, are un obicei. Știu mereu că este de la ea...”
Galerie foto Noi imagini din apartamentul în care locuiesc Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru. De ce s-au mutat din vechea locuință: „Ne-am dorit ca fiicele noastre să poată să iasă și să se bucure de spațiu deschis. Ne-a plăcut ideea de...”
Galerie foto Marina Voica a povestit cum l-a cunoscut pe Florin Piersic și lămurește ce relație au avut, de fapt: "M-a admirat enorm, dar niciodată nu a îndrăznit mai mult. Nu a fost o chimie a iubirii. Și acum mi-e tare drag de el..."
Galerie foto Multiplă campioană europeană, dar și olimpică, Larisa Iordache a vrut să renunțe la gimnastică în adolescență: "Am avut un moment în care eram cu bagajele făcute. Ai mei au zis că vin și mă iau...". Cine a făcut-o să se răzgândească
Galerie foto Ce lecții a învățat Pepe după două divorțuri: "Aș face totul exact la fel. Dacă lași o femeie să iasă cu fetele în oraș, ba la club, ba la mare, ușor, ușor va cunoaște pe cineva, până când va ajunge...". Cum a depășit perioadele grele din viața lui / EXCLUSIV
Galerie foto Ce se întâmplă în viața amoroasă a Oanei Zamfir: "La 37 de ani nu mai simt aceeași presiune ca acum 5 ani. Nu e nicio surpriză pentru părinți că nu mă înscriu în norma socială. De mică am fost rebelă și..." Ce spune despre căsătorie și copii / EXCLUSIV
Galerie foto Cine este Daiana de la Mireasa, sezonul 10. Are 24 de ani și deține propria afacere: „Mama voia să mă pregătească pentru liceul militar, dar...”
Galerie foto Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au împlinit 9 ani de la nuntă. Actrița a publicat o fotografie emoționantă cu soțul ei: „Te iubesc! 9 ani de la cununia religioasă”
Galerie foto Aurelian Temișan și Anca Țurcașiu vor prezenta ediția din acest an a Festivalului Mamaia. Ce spune președintele juriului, Horia Moculescu: ”A avut loc jurizarea. S-au selectat câte 10 concurenți...”/ EXCLUSIV
Galerie foto Mama Cristinei Rotaru susține că Andrei Rotaru i-a distrus viața fiicei sale și a povestit ce s-a întâmplat după Insula Iubirii: „E sub influența și manipularea fostului soț; e nevoie de medici specialiști și psihologi. Vreau să-mi salvez copilul din mâna călăului răzbunător...”
Galerie foto Cristi Brancu și Amalia Bellantoni o pun la zid pe Bianca Drăgușanu, după afirmațiile făcute la adresa lui Victor Slav și a fiicei lor: "Copilul la această vârstă se educă, se mobilizează, dar nu se face de râs..."
Galerie foto „Nu a fost vorba despre niciun șantaj, nu mă ține sau nu m-a amenințat nimeni, ea sub nicio formă. Nu m-a sunat niciun bărbat să...". Alex Bodi, adevărul după ce s-a spus că Ema Uta îl dă în judecată pentru defăimare
Galerie foto Ce relație are Oana Ioniță cu Adelina Pestrițu, în prezent, după ce aceasta s-a măritat cu Liviu Vârciu, fostul său iubit: "Găsisem zilele trecute parfumul în mașină de la nunta ei și..."
Galerie foto Cine este Mihaela Cambei, prima româncă care a cucerit o medalie olimpică la haltere. A început să se antreneze la 10 ani: „A fost o selecție la școală. Au zis că are brațele și picioarele puternice”
Galerie foto Schimb de replici la Insula Iubirii între Radu Vâlcan și Daiana Prodan: „Chiar nu vreau să reproduc, eu am copii. Urăști oamenii, te porți urât, o să vezi...”. Concurenta ar fi înjurat staff-ul emisiunii
Galerie foto Alina Ceușan a născut o fetiță! Andreea Popescu a anunțat că prietena ei a devenit mamă a doua oară: „Am plâns de bucurie...”
Galerie foto Culiță Sterp a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în urma accidentului pe care l-a provocat, în Cluj. În urmă cu 2 ani, a condus drogat și a fugit de la locul faptei
Galerie foto Theo Rose a împlinit 27 de ani! Cum au întâmpinat-o colegii de la Vocea României și ce surpriză specială i-a făcut Anghel Damian / Imagini din culise
Galerie foto Cine este Bogdana Tancău, românca surprinsă alături de actorul Michele Morrone în Grecia. Ce legătură are cu frații Tate
Galerie foto Claudiu de la Insula Iubirii s-a sărutat pentru prima dată cu ispita Anamaria Vaida: „Am simțit că este momentul. Trăiesc la maxim testul...”. Cum a reacționat iubita lui, Simona