Scrisoarea cutremurătoare primită de părinții Alexandrei: ”Să îmi faci tot ce este creștinesc și să te gândești că...”

Publicat pe

Părinții Alexandrei sunt distruși de durere, după ce Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, a recunoscut că le-a ucis fiica de doar 15 ani. Părinții tinerei au primit o scrisoare emoționantă de la o altă mamă îndurerată.

Mama și tatăl Alexandrei au primit o scrisoare cutremurătoare pe care au ales să o facă publică. Aceste rânduri emoționante au fost scrise de mama uneia dintre artistele, care și-au pierdut viața în urma incendiului izbucnit la restaurantul Beirut din Constanţa, în urmă cu aproape cinci ani şi jumătate.

Mariana Sarkany și-a pierdut fiica de 22 de ani, Nicoleta, în urmă cu cinci ani și jumătate într-un incediu declanșat la restaurantul Beirut din Constanța. Mama artistei își plânge și acum fiica, iar aceasta le-a trimis o scrisoare părinților Alexandrei pentru a-i încuraja, mai ales că Mariana Sarkany le înțelege durerea.

Cerul și florile plâng, sufletul meu și inima mea au suspinat, au durut, și lacrimile mi-au curs atunci când am aflat că Alexandra s-a înălțat la cer alături de îngerii care au dus-o în Grădina Maicii Domnului…
Acum Alexandra e și ea un înger care va veghea și îi va ocroti pe cei dragi, în special pe tine, mamă cu sufletul sfâșiat de durere, revoltă și neputință!
Dar această neputință va fi înlocuită de alinarea sufletului dumneavoastră de bunul Dumnezeu în care trebuie sa credem și la care să ne rugăm neîncetat pentru ficele noastre pe care le vedem și le simțim doar în niște poze!
Scumpă mamă, ar spune Alexandra, eu de aici te voi veghea și te rog doar atât: «Să te rogi pentru mine şi pentru tine, să îți dea Dumnezeu putere să îmi faci tot ce este creștinesc și să te gândești că va veni o vreme când ne vom revedea».

Și eu mi-am pierdut fiica, pe Nicoleta, acum cinci ani și patru luni într-un incendiu unde cânta alături de alte doua fete nevinovate! Nico avea 22 de ani și celelalte fete 23 și respectiv 24 de ani. Au implorat să primească ajutorul și au avut speranța că le va salva cineva.
Nimeni nu a făcut nimic deși se putea… 
De atunci viaţa mea, a familiei noastre, s-a schimbat… Încă nu am învățat sa trăim fără Nico și aşa va fi cât vom trăi.
Dacă îmi permiteți și veți citi cândva acest mesaj de mamă cu sufletul sfâșiat v-aş spune că doar cu ajutorul lui Dumnezeu veți putea să nu vă pierdeți mințile, și doar prin rugăciuni o mai puteți ajuta, iar ea vă va trimite semne de acolo, de sus.

Eu am fost supărată pe Dumnezeu aproape un an. Am greșit și bunul Dumnezeu m-a iertat! Cu ajutorul nepoților mei preoți și al duhovnicului meu am reușit sa ma întorc la Dumnezeu și să fac ceea ce trebuie, creștinește, pentru sufletul scumpei noastre fiice Nicoleta Ioana.

Alexandra este un erou, o fetiţă de care vă rog să fiți mândră! Să vorbiți cu ea, să-i povestiți ce ați mai făcut, să nu lăsați ca între dumneavoastră și ea să se rupă comunicarea! Așteaptă să-i vorbiți, să vadă că faceți tot ce se mai poate face acum pentru ea.

Mai bine decât mine și, desigur, decât alte mame care și-au pierdut copiii, nu știe nimeni ce este în sufletul nostru.
Plâng şi acum când vă scriu aceste rânduri, acest mesaj, și vreau să vă spun că nu contează dacă cineva ne crede sau nu. Ne cred ele, fetele noastre și bunul Dumnezeu!
Luptaţi pentru pedepsirea vinovaților!
Îngerilor buni li s-a mai alăturat și Alexandra! Acolo, în împărăţia Cerului, fetele noastre sunt împreună. Alexandra le va dansa și Nico le va cânta', este scrisoarea sfâșietoare a Marianei Sarkany, relatează stirilekanald.ro.

FOTO: Facebook

Scrisoarea cutremurătoare primită de părinții Alexandrei: 'Să îmi faci tot ce este creștinesc și să te gândești că...'Scrisoarea cutremurătoare primită de părinții Alexandrei: 'Să îmi faci tot ce este creștinesc și să te gândești că...'

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter